Revelionul în Spaţiu. Când trec în 2021 astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională
Staţia Spaţială Internaţională funcţionează după Ora Greenwich (GMT), astfel că astronauţii vor trece în 2021 la ora 2.00, ora României, potrivit Mediafax.
Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională ştiu când să sărbătorească. Încă de acum 20 de ani când a intrat în funcţiune a fost aleasă ora după care se orientează astronauţii. NASA şi partenerii au ales Ora Greenwich, numită după observatorul aflat în apropiere de Londra. Astfel, Staţia Spaţială se va trece în 2021 când în România va fi ora două noaptea.
Anul trecut, astronauții au ales să facă lucrurile diferit: „Cu toţii venim din ţări diferite şi ce şansă mai bună să avem să sărbătorim de mai multe ori? Am sărbătorit prima dată Anul Nou după ora Moscovei, am cântat şi am sărbătorit cum am putut”, a spus unul dintre astronauți.