Sari direct la conținut

SUA: Sora fostului președinte George W. Bush a murit după ce a contractat coronavirusul

HotNews.ro
Nancy Bush Ellis, Foto: Captura YouTube
Nancy Bush Ellis, Foto: Captura YouTube

​Nancy Bush Ellis, sora fostului preşedinte american George H.W. Bush, a murit în urma complicaţiilor COVID-19, la vârsta de 94 de ani, a anunţat Fundaţia George şi Barbara Bush citată de New York Times și Agerpres.

„Suntem trişti să anunţăm că iubita soră a preşedintelui Bush, Nancy Bush Ellis, a încetat din viaţă”, a anunţat fundaţia fostului preşedinte George Bush jr. şi a soţiei sale.

„Condoleanţele şi rugăciunile noastre sunt alături de familiile Ellis şi Bush, amintindu-ne o femeie remarcabilă care a adus bucurie şi lumină lumii”.

Fiul lui Nancy Bush Ellis, Alexander Ellis III, a declarat pentru New York Times că mama sa a murit la un centru rezidenţial din Concord, statul Massachusetts, din cauza complicaţiilor maladiei COVID-19.

Ea fusese spitalizată cu febră în decembrie, a precizat Alexander Ellis. Nancy Ellis Bush a fost ea însăşi activă în politică.

O militantă pentru mediu care a donat pentru cauze şi organizaţii progresiste, Ellis Bush a făcut campanie în mai multe rânduri pentru fratele ei şi pentru fiii acestuia, George W. Bush şi Jeb Bush.

Ea s-a concentrat în special pe campanii în afara ţării pentru a-i încuraja pe americanii expatriaţi să se înregistreze pentru a vota.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro