Sari direct la conținut

Pandemia a încetinit migrația cu aproape 30% (ONU)

HotNews.ro
Migranti in Spania, Foto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia
Migranti in Spania, Foto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia

Pandemia de Covid-19, cu reducerea drastică a călătoriilor în jurul lumii, a diminuat migrația cu aproape 30%, circa două milioane de migranți mai puțin între 2019 și 2020, potrivit unui raport al ONU publicat vineri și citat de AFP.

Numărul migranților care trăiesc în afara țării de origine a ajuns la 281 milioane de persoane în 2020, comparativ cu 173 milioane în 2000 și 221 milioane în 2010.

Conform raportului „Migrația internațională 2020” al Națiunilor Unite, două treimi din migranții înregistrați trăiesc în doar 20 de țări, cu Statele Unite în fruntea listei (51 milioane migranți internaționali în 2020).

Urmează Germania (16 milioane), Arabia Saudită (13 milioane), Rusia (12 milioane) și Regatul Unit (9 milioane).

India s-a situat în fruntea listei țărilor cu cea mai mare diasporă în 2020, 18 milioane de oameni din India trăind în afara țării. Alte țări cu o comunitate transnațională mare includ Mexic și Rusia (11 milioane fiecare), China (10 milioane) și Siria (8 milioane).

În 2020, cel mai mare număr de migranți internaționali au avut reședința în Europa, cu un total de 87 de milioane, Africa de Nord și Asia de Vest fiecare numărând aproape 50 de milioane.

Tot anul trecut, aproape jumătate dintre migranții internaționali au locuit în regiunea din care provin, Europa reprezentând cea mai mare pondere a migrației intraregionale. 70% dintre migranții născuți în Europa locuiesc în altă țară europeană.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro