Sari direct la conținut

Egipt: Poliția a arestat o patiseră acuzată că a creat brioșe care „încalcă valorile familiei”

HotNews.ro
​Briose , Foto: andaoana.com
​Briose , Foto: andaoana.com

Autoritățile egiptene au arestat o patiseră care a furnizat brioșe cu decorațiuni în formă de penis pentru o petrecere privată ținută la un club sportiv dintr-un cartier înstărit al orașului Cairo, relatează The Guardian.

Femeia a fost arestată la locuința sa după ce invitații de la petrecere au distribuit fotografii cu brioșele pe platformele social media, societatea civilă acuzând că acesta este un nou exemplu al tentativei autorităților de a controla moravurile publice, campanie ce vizează cu predilecție femeile.

Cazul a atras atenția ministrului egiptean al sporturilor, dr. Ashraf Sobhy, care supervizează cluburile sportive precum cel din cartierul Gezira. Sobhy a anunțat că ministerul său va constitui o comisie de anchetă și va pedepsi persoanele responsabile de incident.

Patisera a fost interogată pentru aceeași contravenție pentru care a fost judecată recent și actrița egipteană Rania Youssef: „dispreț față de islam și încălcarea valorilor familiei din Egipt”.

Mai devreme în cursul acestei luni două vedete de pe TikTok care au fost încarcerate anul trecut pentru „încălcarea valorilor familiei” și afectarea moravurilor publice au fost achitate.

În iunie 2020, faimoasa dansatoare Sama El Masry a fost condamnată la trei ani de închisoare și amendată cu 300.000 de lire egiptene pentru „imoralitate” și încălcarea valorilor de familie.

„Pe de o parte este greu să nu fii șocat de absurditatea faptului că brioșe cu penisuri atrag atenția procurorilor, poliției, membrilor parlamentului și presei controlate de regim. Esența problemei nu este interzicerea sexualității în sfera publică ci restricționarea sexualității care este în afara controlului bărbaților”, afirmă Timothy E. Kaldas, specialist de la Institutul Tahir pentru Politici din Orientul Mijlociu.

Patisera a fost eliberată pe cauțiune după ce a fost interogată de procurori.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro