Sari direct la conținut

Un preot catolic și amanta sa au fost condamnați la închisoare pe viață pentru uciderea unei călugărițe / Sentința a venit la aproape 30 de ani după comiterea crimei

HotNews.ro
Sora Abhaya, Foto: Captura YouTube
Sora Abhaya, Foto: Captura YouTube

Un preot catolic și amanta sa dintr-o mănăstire din sudul Indiei au fost condamnați la închisoare pe viață pentru uciderea unei călugărițe care i-a surprins în timpul unui contact sexual, sentința venind la aproape trei decenii de la comiterea crimei, relatează CNN.

Șlapii călugăriței moarte erau împrăștiați pe podeaua bucătăriei mănăstirii – unul în apropierea intrării, celălalt lângă frigider. Vălul său alb a fost găsit agățat de ușă. O sticlă de apă deschisă se scurgea pe gresie. Sprijinit de perete în colțul camerei se afla un topor.

Procurorii indieni au descoperit scena descrisă la Mănăstirea Sfântul Pius din sudul Indiei în 27 martie 1992.

Mai târziu în cursul aceleiași zile trupul neînsuflețit al surorii Abhaya a fost descoperit într-o fântână a unei mănăstiri din apropiere din orașul Kottayam, statul Kerala.

Autopsia a dezvăluit că aceasta avea urme de zgârieturi pe ambele părți ale gâtului și două plăgi prin înjunghiere pe cap. Corpul surorii prezenta numeroase vânătăi și craniul acesteia fusese fracturat.

În pofida rănilor suferite de aceasta și a scenei de la mănăstire nicio persoană nu a fost adusă în fața instanței timp de 27 de ani, moartea sa fiind clasificată inițial drept suicid.

Au urmat aproape trei decenii de investigații marcate de investigații de corupție.

În cele din urmă, în luna decembrie a anului trecut, un preot și o călugăriță care au depus eforturi extraordinare pentru a-și ține ascunsă o relație ilicită au fost condamnați pentru moartea lui Abhaya.

Instanța a descoperit că Abhaya a intrat peste cei doi în timp ce aceștia întrețineau un act sexual în bucătăria mănăstirii și au ucis-o pentru a-și ascunde păcatele. Atât preotul cât și călugărița au fost condamnați la închisoare pe viață.

Preotul Kottoor și sora Sephy

O crimă la mănăstire

La momentul morții sale, sora Abhaya avea 19 ani și era studentă la o instituție de învățământ superior a bisericii catolice din Kottayam, un oraș care pe atunci avea o populație de aproximativ 1,8 milioane de locuitori.

Doar 2,3% din indieni se declară catolici în țara majoritar hindusă, procentul rămânând neschimbat timp de peste două decenii.

Dar statul Kerala are o comunitate creștină însemnată, în jur de 18% din locuitorii săi declarându-se creștini.

Potrivit Biroului Central de Investigații al Chinei (CBI), care a trimis în instanță dosarul, sora Abhaya s-a trezit noaptea în jurul orei 4:15 pentru a învăța pentru un examen.

Aceasta a mers în bucătărie pentru a-și aduce apă și, potrivit procurorilor, i-a găsit acolo pe părintele Thomas Kottoor și pe sora Sephy în timpul unui act sexual.

Părintele Kottoor preda psihologie la școala bisericii și sora Sephy conducea căminul mănăstirii în care a avut loc incidentul, procurorii afirmând că aceștia au avut o relație secretă.

Când cei doi și-au dat seama că au fost văzuți într-o poziție compromițătoare, au lovit-o în moalele capului pe studentă cu un topor mic ținut în bucătărie iar apoi i-au aruncat trupul într-o fântână.

FOTO: Ruby / Alamy / Profimedia Images

O anchetă mușamalizată

Detaliile crimei nu au fost elucidate decât ani mai târziu, după presiuni imense exercitate de activiști și familia tinerei călugărițe după ce mai multe anchete ale oficialilor fie au catalogat crima drept suicid fie au eșuat în a identifica făptașii.

Procurorii CBI afirmă că anchetatorii locali, printre care șeful și șeful adjunct al poliției din Kottayam, l-au reținut pe Adacka Raju, unul dintre martorii cheie al procesului, și l-au ținut în arest timp de 58 de zile. Acesta a fost supus unor „torturi inumane” pentru a mărturisi crima.

Poliția a falsificat dovezi și distrus documente cruciale investigației pentru a mușamaliza pistele care duceau către părintele Kottoor, mergând până la a-i aresta și tortura și pe fratele lui Raju și pe o cunoștință a martorului. Celor doi li s-a cerut în mod repetat să declare că acesta ar fi comis crima.

„Este rezonabil de crezut că părintele Kottoor a avut la dispoziția sa resursele imense ale diocezei în materie de bani și materiale și putea comanda obediență din partea preoților, măicuțelor și mirenilor”, au afirmat procurorii indieni.

Aceștia au mai dezvăluit că Kottoor și sora Sephy au depus eforturi extraordinare de a-și ascunde relația și crima. Potrivit CBI, Sephy a trecut printr-o operație de himenoplastie cu o zi înainte de arestarea sa pentru a părea că este virgină.

Părinții lui Abhaya au murit în 2015, înainte ca autorii crimei să fie trimiși în fața justiției.

„Mi-aș fi dorit ca părinții mei să fi fost aici să vadă asta. Era tot ce și-au dorit vreodată”, a declarat Thomas, fratele surorii Abhaya.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro