Sari direct la conținut

„S-a terminat”: Rudy Giuliani a admis că Biden a câștigat alegerile după ce a fost dat în judecată de compania pe care a acuzat-o de fraudarea votului

HotNews.ro
Rudy Giuliani, Foto: CQ-Roll Cal / ddp USA / Profimedia Images
Rudy Giuliani, Foto: CQ-Roll Cal / ddp USA / Profimedia Images

Avocatul personal al lui Donald Trump și fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani a admis luni pentru prima dată că Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, relatează Business Insider.

„În ceea ce privește aceste alegeri, s-a terminat”, a declarat Giuliani în timpul emisiunii sale radio de pe canalul WABC-AM, adăugând că „Biden este președintele, ea (Kamala Harris) este vicepreședintele”.

Giuliani a făcut afirmațiile la doar câteva ore după ce compania Dominion Voting Systems l-a dat în judecată pentru defăimare, cerându-i daune de 1,3 miliarde de dolari.

Fostul primar a petrecut lunile de după scrutinul prezidențial răspândind informații false și teorii conspiraționiste despre o presupusă fraudare masivă a alegerilor, mașinile de vot ale Dominion ocupând un rol central într-una din teoriile promovate.

„Suma cerută este, destul de evident, menită să sperie persoanele slabe de înger”, a declarat Giuliani despre procesul intentat de Dominion, adăugând că acesta îi va „permite să le investighez pe deplin și complet istoria, finanțele și practicile”.

„Este un alt act de intimidare al stângii pline de ură de a elimina și cenzura exercitarea liberei exprimări precum și capacitatea avocaților de a-și apăra clienții viguros”, a mai adăugat acesta, precizând că analizează la rândul său chemarea în instanță a companiei.

Procesul intentat de Dominion este doar ultima problemă de natură legală a lui Giuliani, acesta fiind de asemenea subiectul unei investigații federale privind posibile încălcări ale legislației legate de activitățile de lobby.

De asemenea, Giuliani ar putea fi exclus din barou din cauza rolului său în atacul insurecționist din 6 ianuarie asupra Capitoliului SUA, fiind demarate deja procedurile în acest sens.

Giuliani a făcut apel la un „proces prin luptă” în timpul unui discurs susținut înainte ca susținătorii lui Trump să atace Congresul american.

Printre alte lucruri, fostul primar al New York-ului a afirmat după alegerile din luna noiembrie a anului trecut că Dominion și o altă companie tech, Smartmatic, au conspirat să treacă voturi de la Trump la Biden în statele cheie disputate.

Giuliani și alți adepți ai teoriilor conspirației din/sau apropiați de Partidul Republican, precum avocata Sidney Powell, au îmbrățișat și răspândit acuzațiile nefondate potrivit cărora aceste companii au conspirat cu democrații și o cabală de stânga internațională pentru a-i fura lui Donald Trump alegerile.

Mai multe canale media conservatoare și-au clarificat relatările asupra acestor acuzații după ce Dominion și Smartmatic le-au amenințat că le vor acționa în instanță.

REFERINȚĂ:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro