Sari direct la conținut

Polonia: Interzicerea avorturilor, cu excepția violului, incestului sau când viața mamei este în pericol intră în vigoare

HotNews.ro
Jaroslaw Kaczynski , Foto: AGERPRES
Jaroslaw Kaczynski , Foto: AGERPRES

Guvernul conservator polonez a anunțat că decizia Tribunalului Constituțional care interzice practic avortul intră în vigoare, după ce va fi publicată în această zi în Monitorul Oficial, provocând furia mișcărilor de apărare a drepturilor femeilor și a opoziției, scrie AFP.

„Tribunalul constituțional a prezentat o motivare scrisă a deciziei privind protecția vieții. În conformitate cu exigențele constituționale, decizia va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial”, a scris pe Twitter Centrul de informare al guvernului.

Tribunalul constituțional, reformat de conservatorii aflați la putere, a interzis în octombrie întreruperea voluntară a sarcinii în caz de malformații grave ale fetusului, apreciind că este incompatibilă cu Constituția, ceea ce conduce practic la interzicerea avortului, cu excepția situațiilor de viol, incest sau când viața mamei este în pericol.

De la anunțul deciziei tribunalului în țară au izbucnit proteste masive care continuă și acum în Polonia.

Guvernul a suspendat publicarea deciziei, în urma acestor proteste care se derulează în plină pandemie.

„Greva femeilor”, principala mișcare aflată la originea protestelor, a făcut apel miercuri seara la proteste în fața Tribunalului Constituțional.

„Întreaga Polonie se mobilizează, nu doar Varșovia, suntem pregătiți! Când vorbim de infernul femeilor, putem vorbi acum de infernul guvernului. O să vă pregătim iadul”, a afirmat Klementyna Suchanow, de la această mișcare.

Președintele PiS „Jaroslaw Kaczynski este vinovat de declanșarea războiului polono-polonez”, a acuzat Borys Budka, liderul Platformei civice (centru-liberal, opoziție).

Polonia, țară majoritar catolică, are una dintre cele mai restrictive legi din UE în materie de avort.

În prezent, există mai puțin de 2.000 de avorturi legale pe an în Polonia, potrivit statisticilor oficiale. Organizațiile feministe estimează numărul întreruperilor voluntare de sarcină realizate ilegal sau în străinătate la 200.000 anual.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro