Sari direct la conținut

Canada a adoptat o moțiune prin care acuză China de genocid

HotNews.ro
Xi Jinping si Justin Trudeau, Foto: wyleshardy.com
Xi Jinping si Justin Trudeau, Foto: wyleshardy.com

Parlamentul din Canada a adoptat luni, în unanimitate, o rezoluție prin care califică drept ”genocid” tratamentul aplicat de regimul comunist de la Beijing minorității musulmane a uigurilor din regiunea Xinjiang, punând astfel presiune pe guvernul liberalului Justin Trudeau pentru a lua atitudine față de China, scrie Reuters.

Camera Comunelor a adoptat moțiunea cu 266 de voturi ”pentru” și niciun vot ”împotrivă”, moțiunea fiind introdusă de Partidul Conservator. Trudeau și membrii cabinetului său s-au abținut de la vot, deși liberalii au susținut acest demers. Din punct de vedere juridic, moțiunea nu obligă guvernul să ia măsuri în acord cu votul Parlamentului.

Moțiunea a fost amendată chiar înaintea votului în sensul introducerii unei propuneri prin care se cere Comitetului Olimpic Internațional să dispună organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022 într-o altă țară, dacă Beijingul continuă persecutarea minorității.

Opozanții conservatori ai lui Trudeau au făcut presiuni asupra premierului să fie mai dur în relația cu China. Reuters amintește incidentul din 2018 când Canada l-a arestat pe directorul financiar al companiei Huawei, Meng Wanzhou, în baza unui mandat emis de SUA. În replică, Beijingul a reținut doi cetățeni canadieni sub acuzația de spionaj, ceea ce a dus la o tensionare a relațiilor bilaterale.

În repetate rânduri, organizațiile pentru drepturile omului au acuzat guvernul de la Beijing că i-au privat pe uiguri de libertatea de credință și alte libertăți individuale, politică ce a culminat cu un întreg sistem opresiv de supraveghere, detenție, îndoctrinare și chiar sterilizare forțată.

Totul a pornit, în 2014, după ce președintele Chinei Xi Jinping a vizitat regiunea Xinjiang ca urmare a unui atac terorist al separatiștilor uiguri. La scurt timp după aceea, potrivit unor documente prezentate de New York Times, liderul comunist a dispus ca autoritățile să acționeze ”fără niciun fel de milă”.

Deși mărturiile celor care au scăpat din aceste lagăre sunt destul de rare, presa occidentală a relatat de mai multe ori despre abuzurile la care este supusă minoritatea musulmană. Luna trecută, guvernul SUA a acuzat autoritățile chineze de ”genocid”. În replică, China susține că toate acuzațiile privind detenția în masă și sterilizare forțată nu sunt altceva decât ”minciuni și alegații absurde”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro