Sari direct la conținut

Zi de doliu naţional în Israel, după moartea a 45 de persoane în timpul unei festivalul religios

HotNews.ro
Lag Baomer, Foto: youtube.com
Lag Baomer, Foto: youtube.com

Israelul ţine duminică o zi de doliu naţional în memoria celor 45 de persoane decedate joi noaptea din cauza busculadei produse la un festival religios în nordul ţării, unde participau zeci de mii de evrei ultrareligioşi, transmit AFP şi dpa, relatează Agerpres.

Drapele au fost coborâte în bernă la toate instituţiile publice şi militare de pe teritoriul Israelului, iar evenimentele sportive programate pentru duminică au fost anulate.

O şedinţă specială a parlamentului va avea loc luni pentru a comemora victimele incidentului, care a fost calificat drept cel mai grav dezastru civil din istoria ţării.

Zeci de mii de persoane participau în noaptea de joi spre vineri la pelerinajul anual de la muntele Meron, ocazionat de Lag Baomer, cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19.

Presa locală a relatat că busculada s-a declanşat atunci când mai mulţi participanţi au început să alunece pe o rampă din metal şi balustrade din metal pe ambele părţi al unui culoar lat de câţiva metri, ceea ce a făcut ca sute de oameni să fie presaţi de alte câteva mii.

Poliţia a fost acuzată că nu a reacţionat rapid prin deschiderea unor porţi de acces care ar fi putut prelua o parte a fluxului masiv de persoane.

Lag Baomer este o sărbătoare plină de bucurie, ce marchează amintirea încheierii unei epidemii devastatoare în rândul elevilor unei şcoli talmudice din acea vreme. Autorităţile au permis participarea a 10.000 de persoane în incinta mormântului. Potrivit organizatorilor însă, peste 650 de autobuze au fost închiriate în toată ţara, ceea ce înseamnă cel puţin 30.000 de persoane, în timp ce presa locală a raportat aproximativ 100.000 de participanţi.

Citește și:Anchetă în cazul tragediei de la festivalul religios din Israel. Netanyahu vorbește despre o adevărată catastrofă și decretează doliu național

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro