Trei rachete au fost lansate din Siria în Israel (armata israeliană)
Trei rachete au fost lansate vineri seara din Siria în Israel, primele de când a început escaladarea violenței între armata israeliană și Hamasul palestinian, potrivit unei surse militare din Ierusalim, relatează AFP.
O rachetă a aterizat pe teritoriul sirian, iar celelalte două au lovit zone nelocuite din nordul Israelului, a spus armata israeliană.
Anterior, în partea frontierei israeliano-libaneze, soldații israelieni au tras asupra câtorva protestatari libanezi care reușiseră să pătrundă pentru scurt timp în partea israeliană a barierei.
Un protestatar a murit conform agenției naționale de știri libaneze ANI.
Potrivit armatei israeliene, scutul antirachetă „Iron Dome” a interceptat aproximativ 90% din cele 2.000 de rachete lansate de luni din Fâșia Gaza, teritoriu controlat de Hamas.