Ministrul mediului din Brazilia, suspect într-un dosar de trafic de cherestea
Casa ministrului brazilian al mediului, Ricardo Salles, a fost ținta perchezițiilor miercuri, după ce acesta fost acuzat că a favorizat traficul de cherestea din Amazon către Europa și Statele Unite, relatează AFP.
O hotărâre a judecătorului Curții Supreme Alexandre de Moraes, la care AFP a avut acces, a autorizat această percheziție. Ministrul este extrem de criticat din cauza creșterii defrișărilor în Amazon după ce Jair Bolsonaro – extrema dreaptă- a preluat funcția de președinte în 2019.
Alte percheziții au fost efectuate miercuri dimineață la Ministerul Mediului și în diferite sedii din statul Sao Paulo (sud-est) și Para (nord), ca parte a acestei vaste operațiuni care a mobilizat 160 de polițiști.
Poliția federală investighează o „rețea infracțională transnațională”, în care sunt implicate „autorități precum ministrul Ricardo Salles, dar și alți oficiali și companii”, explică judecătorul Moraes în decretul său.
Zece înalți oficiali din minister și din agenția de protecție a mediului Ibama au fost suspendați din funcții.
În aprilie 2020, Ricardo Salles a declarat, în cadrul unei ședințe ministeriale în timpul căreia nu știa că va fi înregistrat, că vrea să profite de faptul că mass-media se concentra asupra pandemiei cauzate de coronavirus pentru a relaxa standardele de mediu.
Citește și: