Sari direct la conținut

Sfârștiul libertății de mișcare în epoca post-Brexit: Din peste 3.200 de cetățeni UE blocați de britanici, 2.000 vin din România

HotNews.ro
Brexit, Foto: maxpixel.net
Brexit, Foto: maxpixel.net

Mii de cetățeni UE, mare parte dintre ei români, sunt blocați de autoritățile britanice care le refuză intrarea în Regatul Unit. În primele trei luni ale anului 2021 nu mai puțin de 3.294 de cetățeni europeni au fost opriți la frontieră, peste 2.000 dintre ei venind din România, potrivit datelor publicate în această săptămână de guvernul de la Londra și citate de Euronews.

Cifrele arată o creștere semnificativă față de primul semestru al anului trecut când vorbeam despre puțin peste 500 de cetățeni UE refuzați, în condițiile în care atunci călătoreau mai multe persoane.

Experții pun această creștere pe seama Brexit-ului care a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Restricțiile antiCovid ar putea juca și ele un rol, deși acestea existau și anul trecut.

Sfârșitul libertății de mișcare

În vreme ce regulile post-Brexit permit cetățenilor UE să viziteze Marea Britanie fără viză, Marley Morris, director asociat al Institutului de Cercetare a Politicilor Publice, a declarat că fenomenul este un semnal al impactului pe care îl are ”sfârșitul libertății de mișcare”.

„Cel mai izbitor lucru pe care l-am văzut până acum”, a comentat el, pe twitter.

Într-o declarație pentru Euronews, Morris a spus că ”oamenii vin și sunt refuzați pentru că există suspiciuni de partea autorităților de frontieră, suspiciunea că vin cu intenția de a se stabili acolo sau de a munci, sau că ar încălca sub alte forme condițiile privind șederea temporară”.

Românii în topul celor refuzați

Dintre toți cetățenii UE care sunt refuzați, peste 2.000 vin din România, mai arată datele guvernului de la Londra. Nu este clar de ce românii sunt refuzați la graniță, iar Euronews a încercat să primească o explicație vorbind cu reprezentanții ministerului de interne.

Europarlamentarul Ramona Strugariu a precizat pentru Euronews că este la curent cu această situație. „Știu că există niște refuzuri și unele probleme legate de români ținuți în detenție”, a spus ea, adăugând că în unele cazuri refuzul are legătură cu angajarea persoanelor respective în Marea Britanie.

De altfel, amintește Euronews, alături de alți colegi din Parlamentul European a adresat o scrisoare autorităților britanice.

Pe de altă parte, Morris spue că a fost surprins de numărul mare de români care sunt opriți la graniță de britanici. El mai spune că, în unele cazuri, este posibil ca toată lumea să fie confuză privind noile reguli post-Brexit.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro