Yemen: Peste 20 de morţi într-un atac cu rachete
Cel puţin 21 de civili au fost ucişi într-un atac cu rachete împotriva unei benzinării din Yemen, un bilanţ stabilit anterior la 14 morţi, a confirmat luni ministrul yemenit al informaţiei, Muammar Al-Eryani, pentru agenţia de presă Saba, citată de AFP și Agerpres.
Atacul a avut loc la Marib, ultimul bastion al forţelor guvernamentale în nordul Yemenului aflat în război, potrivit agenţiei oficiale de presă a guvernului care îi acuză pe rebelii houthi de atac.
Susţinuţi de Iran, rebelii houthi încearcă din februarie să cucerească Marib, o regiune bogată în petrol, din mâinile forţelor loialiste sprijinite de o coaliţie condusă de Arabia Saudită.
Atacul a avut loc la câteva ore după ce o delegaţie din Oman a sosit la Sanaa, capitala Yemenului controlată de rebeli.
Mediatorii din sultanatul vecin caută să obţină o încetare a focului în ţara confruntată cu cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit Naţiunilor Unite.
Conflictul, declanşat în 2014 după cucerirea capitalei de către rebelii houthi, a făcut zeci de mii de morţi, potrivit organizaţiilor umanitare, iar milioane de persoane au fost nevoite să se refugieze.
Peste două treimi din cei 30 de milioane de locuitori ai Yemenului, care se confruntă cu riscuri crescute de epidemii şi foamete, depind de ajutorul internaţional. Este, potrivit ONU, cea mai gravă criză umanitară din lume.