Şeful agenţiei spaţiale a Rusiei amenință cu retragerea din programul Staţiei Spaţiale Internaţionale dacă SUA nu vor ridica sancţiunile
Șeful agenţiei spaţiale a Rusiei, Dmitri Rogozin, a avertizat luni că se va retrage din programul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) dacă Statele Unite nu vor ridica sancţiunile aplicate entităţilor spaţiale ale Moscovei, în viitorul apropiat, transmit CNBC și news.ro
”Dacă sancţiunile împotriva Progress şi TsNIIMash vor fi menținute şi nu vor fi ridicate în viitorul apropiat, problema retragerii Rusiei din ISS va fi responsabilitatea partenerilor americani”, a spus directorul Roscosmos, Dmitri Rogozin, în timpul unei audieri care a avut loc luni în Parlamentul rus, potrivit unei traduceri realizate de NBC.
”Fie lucrăm împreună, caz în care sancţiunile sunt ridicate imediat, fie nu vom lucra împreună şi vom implementa propria noastră staţie”, a adăugat el.
În decembrie, administraţia Trump a etichetat JSC Rocket and Space Center Progress din Rusia şi Institutul Central de Cercetare JSC al construcţiei de maşini, cunoscut şi sub numele de TsNIIMash, drept companii cu presupuse legături militare cu armata rusă. Desemnarea impune companiilor americane să obţină licenţe înainte de a vinde către aceste firme străine.
Departamentul de Comerţ al SUA a inclus, de asemenea, în această categorie Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei sau SVR, agenţia de spionaj de top din Moscova, precum şi 42 de entităţi ruseşti şi 58 de companii chineze.
Departamentul Trezoreriei SUA şi NASA nu au răspuns imediat la o cerere de comentarii din partea CNBC.
Lansată în 1998, Staţia Spaţială Internaţională, sau ISS, serveşte drept cel mai mare centru de cercetare ştiinţifică şi colaborare pe orbită.
SUA, Rusia, Canada, Japonia alături de o duzină de ţări participante ale Agenţiei Spaţiale Europene lucrează în sprijinul ISS.
Într-un interviu recent acordat CNN Business, administratorul NASA, Bill Nelson, a spus că ”nu ar fi bine” dacă ruşii ar părăsi programul.
”Timp de decenii, de peste 45 de ani [am cooperat cu] ruşi în spaţiu şi vreau ca această cooperare să continue”, a adăugat el.
Şi în timp ce Rusia a semnalat anterior că are în vedere retragerea din program pentru a dezvolta o staţie spaţială proprie, ISS reprezintă mai bine de două decenii de colaborare strânsă între Washington şi Moscova.