SUA: Ierarhia militară îndepărtată din procesul judiciar în cazul violenţelor sexuale
Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, s-a declarat marţi favorabil unei reforme a sistemului de justiţie militară care ar retrage ierarhiei militare decizia de a-i urmări penal pe autorii violenţelor sexuale din rândul armatei americane, notează AFP și Agerpres.
Secretarul american al Apărării a însărcinat o comisie independentă care să-i prezinte sugestii pentru ca autorii violenţelor sexuale în armată să fie urmăriţi penal mai eficient.
Indicând într-un comunicat că a primit recomandările comisiei, el s-a angajat „să colaboreze cu Congresul pentru a amenda Codul justiţiei militare, retrăgând urmăririle penale pentru agresiuni sexuale din lanţul de comandă militar”.
Comisia „a recomandat includerea altor infracţiuni sexuale în acest sistem de justiţie independent, inclusiv violenţa în familie”, a adăugat Lloyd Austin. „Şi eu îl susţin, având în vedere strânsa corelaţie între aceste tipuri de infracţiuni şi frecvenţa agresiunilor sexuale”, a continuat el.
Peste zece ofiţeri au fost demişi în decembrie anul trecut, după o serie de crime la o bază militară importantă din SUA, în special Vanessa Guillen, o tânără soldat de 20 de ani care a dispărut pe 22 aprilie după ce a fost hărţuită sexual.
Vanessa Guillen i-a spus familiei sale că nu are încredere în ierarhia militară pentru a urmări o plângere de hărţuire sexuală, iar rudele ei s-au îndoit în mod public de hotărârea armatei de a ancheta dispariţia ei, până când corpului său dezmembrat a fost descoperit în cele din urmă, pe 30 iunie.
De atunci, Pentagonul a fost îndemnat să retragă lanţului de comandament deciziile privind crimele sexuale, dar armata americană a rezistat până în prezent, invocând nevoia de a menţine controlul asupra disciplinei în rândurile sale.
Senatoarea democrată Kirsten Gillibrand a iniţiat un proiect de lege care ar retrage ierarhiei decizia de urmărire penală a altor crime decât sexuale, dar comunicatul secretarului american al Apărării nu aminteşte despre acesta.