Sari direct la conținut

Bruxellesul: Criza din Afganistan arată necesitatea modificării regulilor UE privind migraţia şi azilul

HotNews.ro
Refugiati afgani, Foto: Wakil Kohsar / AFP / Profimedia
Refugiati afgani, Foto: Wakil Kohsar / AFP / Profimedia

Criza din Afganistan şi acţiunile Belarusului arată necesitatea unei remanieri a regulilor Uniunii Europene privind migraţia şi azilul, a susţinut duminică vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, potrivit Reuters.

”Dacă există un lucru pe care l-au arătat situaţia din Afganistan şi acţiunile din Belarus, atunci acela este că timpul expiră cu privire la cât putem aştepta pentru a adopta o remaniere completă a regulilor de migraţie şi azil de care avem nevoie în Europa”, a declarat Schinas pentru cotidianul italian La Stampa.

Numeroase state membre se tem că evenimentele din Afganistan ar putea duce la o repetare a crizei migranţilor cu care s-a confruntat Europa în 2015-2016, când sosirea haotică a peste 500.000 de persoane din Orientul Mijlociu a pus la încercare sistemele de securitate şi de beneficii sociale ale ţărilor europene.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro