Sari direct la conținut

Un fotomodel din Germania, atacat de un leopard în timpul unei ședințe foto

HotNews.ro
hn_2338026175015760092, Foto: Reuters
hn_2338026175015760092, Foto: Reuters

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost rănită grav de un leopard în timpul unei ședințe foto la un așezământ pentru animale din estul Germaniei. Atacul s-a soldat cu răni grave la cap, fotomodelul fiind transportat la spital, potrivit poliției locale citate de BBC. Cel mai probabil, echipa lucra la un clip publicitar.

Femeia, care se declara a fi o iubitoare de animale, a fost atacată în timpul ședinței foto de la un adăpost pentru cei doi leoparzi Troy și Paris. Incidentul a fost urmat de o falsă alarmă potrivit căreia leopardul agresiv ar fi fugit și se află în libertate în zona Burgenland.

Autoritățile locale au transmis ulterior că populația poate sta liniștitiă pentru că nu există niciun pericol, iar o anchetă a fost demarată pentru a stabili exact ce s-a întâmplat la adăpostul de animale din Nebra, statul Saxony-Anhalt.

Tabloidul german Bild a precizat că victima este Jessica Leidolph. Încă nu este clar cine a organizat ședința foto și ce anume făcea echipa de filmare de la fața locului.

Potrivit propriului site, Jessica Leidolph este o iubitoare de animale și are acasă cai, pisici, porumbei și papagali. Femeia a refuzat să comenteze incidentul, însă din informațiile publicate pe site-ul său rezultă că Tory și Paris de la adăpostul pentru animalele retrase din lumea show-ului apăreau în filme, programe TV și reclame, de la Game of Thrones la clipuri publicitare pentru BMW.

Autoritățile au precizat că starea de sănătate, comportamentul și condițiile de viață ale animalelor au fost verificate chiar recent, în cursul acestei luni.

O organizație pentru drepturile animalelor, Peta, a reacționat față de incident făcând apel la autorități să stopeze exploatarea animalelor în scopuri comerciale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro