Papa Francisc: "Mondenitatea spirituală este cel mai mare rău al Bisericii"

„Războiul este o contradicție a creației. În Biblie, Dumnezeu creează bărbatul și femeia. Dar apoi vine un război între frați, unul rău împotriva unui nevinovat, din invidie, și apoi un război cultural. Imediat vin războaiele. Este un nonsens al creației, războiul înseamnă întotdeauna distrugere. A face o familie, a duce mai departe societatea înseamnă a construi, războiul înseamnă a distruge”, a declarat Papa Francisc la emisiunea „Che Tempo che Fa” pe Rai3, intervievat de Fabio Fazio în studioul său de la Milano.

Este o conversație amplă de o oră difuzată de Rai3, în care Papa Francisc este conectat din apartamentul său de la Santa Marta, unde „am decis să merg, pentru că am nevoie de prieteni. Nu sunt un sfânt”.

„Există lagăre în Libia”, „trebuie să ne gândim la politica migraționistă” și Europa trebuie să o facă împreună. „Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un acord” pentru a evita ca povara să cadă doar asupra anumitor țări, precum „Italia și Spania”, a spus Papa Francisc, amintind de suferința migranților care traversează Marea Mediterană, „care a devenit acum un cimitir”, pentru a scăpa de războaie și foame. Și atunci nu trebuie să întoarcem spatele. „Mă gândesc la medici și asistente, care au atins răul în timpul pandemiei și au ales să rămână acolo. Atingerea este cel mai deplin simț”.

„A atinge înseamnă a te ocupa de celălalt”. Dar „trebuie să ne ocupăm și de Mama Pământ: pescarii din San Benedetto del Tronto care au venit la mine odată au găsit tone de plastic și au curățat acea întindere de mare. Aruncarea plasticului în mare este un act criminal, ucide pământul, trebuie protejăm biodiversitatea, trebuie să avem grijă de Creație”.

Războiul în reflecțiile Suveranului Pontif: „Este o problemă de clasificare, de primul loc și al doilea, iar războaiele, îmi pare rău să spun, în acest moment sunt pe primul loc. Copiii, migranții, săracii, cei care nu au de mâncare nu contează, sunt la categoriile joase, nu sunt pe primul loc. În imaginația universală ceea ce contează este războiul. Cu un an fără să se producă arme se poate da de mâncare și se poate da educație pentru întreaga lume în mod gratuit, dar asta este pe plan secund. Ne gândim la razboaie, e greu, dar este adevărul. Prima categorie este războiul, ceilalți pe locul al doilea. Razboi ideologic, comercial, de putere și multe fabrici de arme”.

Apoi, o privire asupra familiilor: „Trebuie să fiți aproape de copii: când cuplurile tinere se spovedesc sau vorbesc cu ei, eu mereu întreb: „Te joci cu copiii tăi?”. Uneori aud răspunsuri dureroase: „Părinte, când plec ei dorm și când mă întorc la fel”. Aceasta este societatea crudă care îndepărtează părinții de copii. Chiar și atunci când copiii fac niște derapaje, chiar și când sunt mari, trebuie să fiți aproape de ei, trebuie să vorbiți cu copiii voștri. Părinții care nu sunt apropiați nu acționează bine, trebuie să fie aproape complici ai copiilor, acea complicitate care le permite părinților și copiilor să crească împreună”.

„Cum reușiți să suportați tot ce se întâmplă în societate?”, îl întreabă Fabio Fazio pe Papa Francisc, care răspunde: „Dacă vedeți atât de mulți oameni care îndură lucruri rele în fiecare zi, oameni care îndură dificultăți familiale și economice, părinți care văd că nu ajung cu salariul până la sfârșitul lunii, nu aș fi sincer să spun că suport mult. Sunt la fel ca mulți alți oameni. Şi apoi nu sunt singur. Am bărbați și femei bune care mă ajută, nu sunt un campion la greutăți care suportă lucruri, îndur cum îndură mulți oameni”.

Există misterul suferinței copiilor bolnavi. „Dacă mă întrebați de ce, nu pot să răspund. Papa a vorbit, apoi, despre Biserică și despre viitorul ei: „O Biserică în pelerinaj”. „Astăzi cel mai mare rău al Bisericii este mondenitatea spirituală. Este cel mai rău dintre relele care i se poate întâmpla Bisericii, chiar mai rău decât papii libertini” și „face să crească un lucru urât: clericalismul care este o perversiune a Bisericii, care generează rigiditate”, „există întotdeauna putreziciune”.

„Toți avem dreptul să fim iertați”. „Privirea de sus în jos nu este niciodată permisă: este privirea celui care domină. Dumnezeu ne-a făcut buni, dar liberi, libertatea este cea care ne permite să facem atât de mult bine, dar și atât de mult rău, suntem liberi. Suntem liberi și stăpâni să luăm propriile decizii, chiar și cele greșite. Abilitatea de a fi iertați este un drept al omului, toți avem dreptul de a fi iertați dacă cerem iertare. Am uitat că oricine îmi cere iertare are dreptul să fie iertat, dacă are vreo datorie față de societate, trebuie plătită cu iertare. Tatăl fiului risipitor aștepta fiul ca să îl ierte”. Apoi, Papa Francisc a făcut câteva mărturisiri mai intime.

Despre muzică: „Îmi plac clasicii, foarte mult. Și îmi place tango”. Și îl dansa pentru că „un porteño (nativii din Buenos Aires) care nu dansează tango, nu este un porteño”.

Viața de azi în normalitatea ei: „Da, am prieteni care mă ajută”, „puțini, dar adevărați” și cu ei există o relație „normală”. Apoi, glumește: „Nu că eu aș fi normal, am anomaliile mele, dar îmi place să stau cu prietenii. Am nevoie de prieteni. Este unul dintre motivele pentru care nu m-am dus să locuiesc în apartamentul papal. Ceilalți Papi sunt sfinți, dar eu nu sunt atât de sfânt, am nevoie de relații umane”.

Cum v-ați imaginat viitorul în copilărie? „Primul lucru pe care mi-am dorit să-l fac a fost să devin măcelar”, deoarece „când am fost la cumpărături cu bunica l-am văzut pe măcelar care avea în față o geantă în care băga mulți bani”, „o fi rădăcina mea genoveză…”. În final, „am studiat chimie și m-am pregătit pentru a intra la facultatea de medicină, dar apoi a sosit vocația”.

În cele din urmă, Papa Francisc îl citează pe Vittorio De Sica, care a cerut „o sută de lire” într-un film. „Eu vă cer o sută de rugăciuni”. Rai News (preluare Rador)