Sari direct la conținut

VIDEO Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a anulat întâlnirea cu Lavrov

HotNews.ro
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, Foto: Alex Brandon / AFP / Profimedia
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, Foto: Alex Brandon / AFP / Profimedia

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat marţi că a anulat întâlnirea cu omologul său rus, Serghei Lavrov, după recunoaşterea de către Moscova a două regiuni separatiste din estul Ucrainei. „Acum că vedem că invazia a început şi Rusia a respins în mod clar diplomaţia, nu are sens să ne întâlnim în această etapă”, a declarat Antony Blinken în cursul unei conferinţe de presă, comună cu ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba.

„Nu vom permite Rusiei să revendice o pretinsă diplomaţie când, în acelaşi timp, îşi accelerează marşul pe calea conflictului şi a războiului”, a adăugat secretarul de stat american.

El l-a acuzat pe Vladimir Putin că, în ciuda numeroaselor discuții diplomatice, planul său a fost întotdeauna invadarea Ucrainei, Blinken reluând astfel poziția exprimată cu puțin timp înainte de președintele Joe Biden care declara că intențiile diplomatice nu au fost serioase.

  • ”Planul său a fost de la bun început să invadeze Ucraina: să controleze Ucraina și poporul ucrainean, să distrugă democrația Ucrainei care este în contrast puternic cu regimul său autocrat, să revendice Ucraina ca parte a Rusiei. De aceea este cea mai mare amenințare la adresa securității Europei de la al Doilea Război Mondial”, a declarat Blinken, citat de Guardian.

Cu toate acestea, el s-a declarat pregătit să continue eforturile diplomatice, „dacă Rusia este dispusă să ia măsuri verificabile pentru a demonstra comunităţii internaţionale (…) că este serioasă în privinţa dezescaladării şi a găsirii unei soluţii diplomatice”.

„Dacă Moscova îşi schimbă atitudinea, sunt complet pregătit să discut”, a adăugat el. Dar Rusia „trebuie să demonstreze că este serioasă. Ultimele 24 de ore au arătat exact contrariul”, a mai spus Antony Blinken citat de AFP și Agerpres.

Demnitarul a subliniat că sancţiunile financiare anunţate anterior de preşedintele Joe Biden nu vor fi ultimele, dacă preşedintele rus Vladimir Putin îşi va duce la îndeplinire ameninţările la adresa Ucrainei.

„Orice nouă escaladare din partea Rusiei va fi întâmpinată cu noi măsuri rapide şi severe, coordonate cu aliaţii noştri, în plus faţă de cele anunţate astăzi”, a avertizat el.

Dmitro Kuleba a salutat această abordare „în valuri” a sancţiunilor internaţionale. „Este ceva care poate funcţiona, dacă va continua în mod sustenabil”, a spus el. „Vladimir Putin nu ar trebui să creadă niciodată că presiunea a atins plafonul şi că nu poate fi pedepsit în continuare”, a adăugat el.

„Presiunea trebuie să continue să crească. Şi, dacă asta înseamnă anunţuri regulate de noi sancţiuni, noi vom fi mulţumiţi”, a ţinut să adauge şeful diplomaţiei de la Kiev. (Stire actualizată )

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro