Sari direct la conținut

Viktor Orban l-a numit pe Zelenski unul dintre adversarii săi, în discursul de victorie de după alegerile de duminică

HotNews.ro
Viktor Orban, Foto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia
Viktor Orban, Foto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat în discursul de victorie de după alegerile parlamentare de duminică, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se numără printre adversarii săi, alături de “birocraţi de la Bruxelles” şi de media internaţională, scrie news.ro.

“Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şi instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a spus Orban, potrivit cnn.com.

Viktor Orban este cunoscut ca fiind un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

După numărarea a 94 la sută din voturi, alianţa Fidesz-KDNP are 53 la sută, în timp ce coaliţia de opoziţie, formată din şase partide are 35 la sută.

Alegerile au fost monitorizate de peste 200 de observatori internaţionali, alături de mii de voluntari din tot spectrul politic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro