Aurescu spune că România este gata să sprijine un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO / Ce ar însemna asta pentru Flancul Estic
Şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a apreciat, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele NATO, desfăşurată la Berlin, nivelul înalt de sprijin public la acest moment pentru aderarea la Alianţă în Finalnda şi Suedia şi a arătat că România este gata să sprijine un proces rapid de aderare a celor două state.
Bogdan Aurescu a subliniat că, pentru România, este foarte importantă viitoarea contribuţie concretă a celor două state nordice la procesul de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic într-o manieră echilibrată, de la Marea Baltică la Marea Neagră, pe termen lung.
În prima zi a reuniunii informale a miniştrilor de externe din statele NATO, desfăşurată la Berlin în perioada 14-15 mai, cei doi miniştri de externe din Finlanda şi Suedia au informat aliaţii cu privire la stadiul şi perspectivele proceselor interne în derulare vizând depunerea candidaturilor pentru aderarea la NATO. ”Toti aliaţii – cu o singură excepţie – au exprimat fără rezerve sau condiţii sprijinul pentru aderarea rapidă a celor două state la NATO dacă cele două state vor depune, formal, cereri de aderare, care sunt de altfel aşteptate în perioada imediat următoare”, precizează MAE.
Mesajul general transmis de aliaţi a fost acela de evidenţiere a sprijinului pentru politica „Uşilor Deschise” a NATO şi a importanţei acesteia, care derivă direct din Tratatul de la Washington din 1949.
De asemenea, a fost evidenţiat nivelul ridicat al relaţiilor de parteneriat ale NATO cu Finlanda şi Suedia – în perspectiva unei decizii de aderare.
Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a subliniat caracterul istoric al acestor discuţii şi a exprimat apreciere pentru interesul celor două state de a se alătura NATO, interes care demonstrează importanţa acordată de aceşti parteneri Alianţei şi rolului său determinant în asigurarea păcii şi securităţii în spaţiul euroatlantic, mai ales în actualul context securitar afectat de agresiunea ilegală a Rusiei contra Ucrainei.
Aurescu a subliniat că aderarea celor două state va duce la o Alianţă mai puternică, manifestată printr-o postură de descurajare mai eficientă şi de apărare consolidată. Şeful diplomaţiei române a apreciat nivelul înalt de sprijin public la acest moment pentru aderarea la Alianţă în cele două state şi a arătat că România este gata să sprijine un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei.
Bogdan Aurescu a subliniat că, pentru România, este foarte importantă viitoarea contribuţie concretă a celor două state nordice la procesul de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic într-o manieră echilibrată, de la Marea Baltică la Marea Neagră, pe termen lung.
Ministrul român de externe a menţionat, de asemenea, faptul că România consideră că este foarte necesară, mai ales în actualul context de securitate, menţinerea solidarităţii şi unităţii aliate, exprimând speranţa că orice divergenţe actuale privind candidaturile celor două state sunt temporare şi pot să fie rezolvate prin dialog direct între statul aliat interesat şi cei doi candidaţi, în cel mai scurt timp posibil, inclusiv cu sprijinul celorlalte state membre.
Reuniunea informală ministerială de externe a NATO de la Berlin continuă duminică, fiind programate două sesiuni distincte, prima pe temele de actualitate şi interes sporit pentru NATO, cu accent pe politica NATO a „Uşilor Deschise”, războiul din Ucraina şi implicaţiile sale pentru securitatea euroatlantică. A doua sesiune va fi dedicată pregătirii Summitului NATO de la Madrid, din 28–30 iunie 2022, în special privind negocierea viitorului Concept Strategic al NATO, care va fi adoptat de liderii aliaţi cu acel prilej.
–