Sari direct la conținut

Londra aprobă extinderea exploatării unui perimetru de gaze controversat în largul Scoției

HotNews.ro
Shell iese din Rusia, Foto: DreamsTime
Shell iese din Rusia, Foto: DreamsTime

Guvernul britanic a acordat miercuri companiei Shell o licență pentru exploatarea zăcământului de gaze Jackdaw din largul coastelor Scoției, ceea ce a declanșat critici puternice din partea ONG-ului de mediu Greenpeace, potrivit AFP.

„Punem accentul în regenerabile și nuclear, dar suntem, de asemenea, realiști în ceea ce privește nevoile noastre actuale de energie”, a justificat pe Twitter ministrul Energiei și Industriei, Kwasi Kwarteng.

„Să ne aprovizionăm cu mai mult gaz de care avem nevoie în apele britanice pentru a ne proteja securitatea energetică”, a adăugat el, referindu-se la tensiunile legate de aprovizionarea cu energie a Marii Britanii de la invazia rusă în Ucraina.

Marea Britanie este dependentă de gaz în mixul său energetic, mai ales că se luptă să își crească producția nucleară, în condițiile în care centralele existente sunt îmbătrânite, iar proiectele de dezvoltare sunt întârziate sau au dificultăți în a fi puse în funcțiune.

După ce o primă cerere a fost respinsă de Londra anul trecut, chiar înainte de reuniunea internațională de mediu COP26 de la Glasgow, Shell a depus o nouă cerere de licență în martie.

Conform calendarului Shell, lucrările vor începe în al treilea trimestru al acestui an, iar „primul petrol” este așteptat în a doua jumătate a anului 2024.

Grupul de protecție a mediului Greenpeace consideră că licența de exploatare a perimetrului, situat la est de Aberdeen, „ar putea fi ilegală și ia în considerare o posibilă acțiune în justiție”, potrivit unui comunicat de miercuri.

Guvernul britanic ar putea „elimina imediat miliarde de lire sterline” din facturile energetice ale britanicilor, în plină criză a costului vieții, „ar putea reduce cererea de energie, ar putea crea mii de locuri de muncă, ar putea stimula economia noastră, ar putea combate schimbările climatice (…) dacă ar renova pur și simplu casele și ar investi în electricitate din surse regenerabile”, a declarat ONG-ul.

„În schimb, încă o dată, acordă contracte profitabile companiei Shell and co. pentru un proiect care nu va produce gaz timp de ani de zile, dar care va genera emisii masive de CO2”, a adăugat organizația.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro