Medvedev: Orice intruziune a NATO în Crimeea ar duce la al treilea război mondial
Orice intruziune în peninsula Crimeea din partea unui stat membru NATO ar putea echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, care ar putea duce la „al treilea război mondial”, a declarat luni fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, transmite Reuters.
„Pentru noi, Crimeea este o parte a Rusiei. Și asta înseamnă pentru totdeauna. Orice încercare de a invada Crimeea este o declarație de război împotriva țării noastre”, a declarat Medvedev pentru site-ul de știri Argumenty i Fakty.
`Iar dacă acest lucru este făcut de un stat membru NATO, înseamnă un conflict cu întreaga alianță nord-atlantică; un al treilea război mondial. O catastrofă completă”, a continuat el.
Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a mai spus că, dacă Finlanda și Suedia se vor alătura NATO, Rusia își va întări granițele și va fi „pregătită pentru măsuri de represalii”, iar acest lucru ar putea include perspectiva instalării de rachete hipersonice Iskander „la ușa lor lor”.