Germania va pompa miliarde de euro în Uniper, unul din giganții săi energetici / Populația va suporta și ea facturi crescute
Guvernul lui Olaf Scholz va injecta miliarde de euro pentru a salva unul dintre giganții energetici germani, Uniper, sufocat de reducerile de gaze rusești, și promite ajutor pentru gospodăriile afectate de criza energetică, potrivit AFP.
„Uniper este o companie de o importanță vitală” pentru țară, a declarat vineri cancelarul german pentru a justifica această nouă intervenție masivă a statului, care va plăti până la 15 miliarde de euro.
Principalele măsuri ale planului de salvare sunt intrarea statului în capitalul grupului în proporție de până la 30% și o emisiune de obligațiuni convertibile în acțiuni în valoare de până la 7,7 miliarde de euro.
Pentru a evita falimentul, în timp ce se așteaptă ca aceste fonduri să fie disponibile, linia de credit a Uniper a fost majorată de la 2 miliarde de euro la 9 miliarde de euro prin intermediul băncii de stat KfW.
Ajutorul public a devenit indispensabil din cauza „penuriei de energie creată în mod artificial de Rusia”, a acuzat ministrul Economiei, Robert Habeck.
Uniper, cel mai mare importator și depozitar de gaze naturale din Germania, a fost puternic afectat de scăderea livrărilor de gaze rusești de la jumătatea lunii iunie.
Contribuabilii vor trebui, de asemenea, să bage mâna în buzunare: Berlinul va permite Uniper să transfere creșterile de preț la gaze către clienții săi.
Facturile lor de energie vor crește, a recunoscut Scholz. El a dat asigurări că guvernul său va face „totul, atât timp cât va fi necesar”, pentru a depăși criza energetică.
Scholz a promis că statul va dezvălui în curând un nou pachet de sprijin pentru gospodării și va majora subvențiile pentru locuințe.
Germania a deblocat deja peste 30 de miliarde de euro pentru puterea de cumpărare, în special ca răspuns la repercusiunile războiului din Ucraina.
- Citește și: Companiile de combustibili fosili din Germania, între faliment și ajutoarele de stat / Uniper, următorul Lehman Brothers?
Miliarde pierdute
Gigantul rus Gazprom și-a redus cu 60% livrările prin conducta Nord Stream, care este esențială pentru aprovizionarea Germaniei, invocând lipsa unei turbine.
Pentru a-și onora contractele, Uniper trebuie acum să se aprovizioneze cu gaz de pe piața spot, unde prețurile au explodat.
În consecință, grupul german, care are aproape 12.000 de angajați în întreaga lume, va pierde „peste 6 miliarde de euro” între iunie și septembrie, a declarat presei patronul său Klaus-Dieter Maubach.
Sute de utilități municipale și furnizori de energie din Germania sunt clienți ai Uniper.
Atunci când prețurile vor fi transferate clienților începând cu luna octombrie, taxele suplimentare ar putea „să se ridice la 200 sau 300 de euro pe an pentru o familie de patru persoane”, a avertizat Olaf Scholz.
Dar statul va fi acolo, a asigurat el. „You’ll Never Walk Alone”, a repetat de mai multe ori cancelarul, preluând titlul acestui imn drag multor fani ai fotbalului.
Olaf Scholz se angajase să împiedice un faliment al Uniper, care ar amenința, prin efect de domino, să disloce piața energiei și să ducă la penurie.
Buget compromis
De câteva săptămâni, Scholz și guvernul său evocă spectrul unui „Lehman Brothers” al energiei, cu referire la banca americană a cărei prăbușire a precipitat marea criză financiară din 2008 în Statele Unite și în lume.
Dar discuțiile pentru salvarea Uniper au fost dure cu acționarul majoritar al grupului, Fortum, care este deținut de statul finlandez.
Acesta din urmă a susținut transferul activităților amenințate într-o entitate separată, ceea ce a dus la destrămarea grupului. Berlinul, la rândul său, a cerut Fortum să participe la salvare.
Salvarea Uniper și viitorul pachet de ajutor pentru gospodării ar putea complica revenirea Germaniei la disciplina fiscală, promisă pentru 2023.
Germania și-a încălcat regulile financiare stricte în timpul pandemiei de coronavirus pentru a ajuta persoane și companii. Statul a preluat o participație de 20% din Lufthansa.
Iar de la începutul războiului din Ucraina, nu este pentru prima dată când a trebuit să vină în ajutorul sectorului energetic.
La începutul lunii aprilie, guvernul a preluat controlul filialei germane a grupului Gazprom, care operează instalații de depozitare și transport de gaz vitale pentru Germania.
Din nou, un ajutor de 9 până la 10 miliarde de euro a trebuit să fie pus la dispoziție prin intermediul băncii de stat KfW.