Sari direct la conținut

Viktor Orban spune că Ungaria va cumpăra încă 700 de milioane de metri cubi de gaz rusesc vara aceasta

HotNews.ro
Viktor Orban, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Viktor Orban, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Premierul Viktor Orban a anunțat vineri că Ungaria se așteaptă să semneze un contract cu Gazprom prin care să importe încă 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale vara aceasta, relatează Reuters.

Budapesta și Moscova au purtat negocieri pentru a suplimenta livrările prevăzute deja într-un acord de aprovizionare pe termen lung cu gaze naturale.

„Ungaria va avea suficient gaz”, a declarat vineri Orban la postul de radio public Kossuth.

„Negociem cu rușii să cumpărăm încă 700 de milioane de metri cubi de gaz, această înțelegere poate fi semnată în cursul verii și vom fi în siguranță”, a explicat el.

Potrivit datelor publicate de Gas Infrastructure Europe, depozitele de gaz ale Ungariei sunt acum pline în proporție de 50%, acoperind 29% din consumul anual al țării.

Ungaria a denunțat acordul privind reducerea consumului de gaze naturale

Declarațiile lui Viktor Orban vin după ce țările membre ale Uniunii Europene au ajuns marți la un acord privind reducerea de urgență cu 15% a consumului de gaze naturale la nivelul blocului comunitar în eventualitatea în care Rusia va întrerupe complet livrările.

La scurt timp după încheierea acordului, ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a denunțat planul, afirmând că este „inaplicabil”, în pofida numeroaselor derogări pentru statele vulnerabile.

Contractul pe 15 ani semnat anul trecut între Gazprom și Budapesta prevede ca Ungaria să primească 3,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.

Ungaria a primit o derogare și de la embargoul asupra petrolului rusesc convenit de Uniunea Europeană la începutul lunii iunie după ce guvernul lui Viktor Orban a amenințat în mod repetat că va bloca interzicerea importurilor petroliere din Rusia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro