Sari direct la conținut

Nord Stream: Rusia deschide o anchetă privind un „act de terorism internațional”

HotNews.ro
Nord Stream 2, Foto: Odd ANDERSEN / AFP / Profimedia
Nord Stream 2, Foto: Odd Andersen / AFP / Profimedia Images

Serviciile de securitate ruse (FSB) au deschis o anchetă privind un „act de terorism internațional” după presupusul sabotaj al gazoductului Nord Stream în Marea Baltică, a anunțat miercuri Parchetul general rus, citat de AFP.

„Pe baza informațiilor trimise de Procuratura Generală a Rusiei (…), organul de anchetă al FSB a deschis un dosar penal. A început o investigație preliminară”, a precizat procuratura într-un comunicat postat pe contul său de Telegram.

„În apropierea insulei (daneze) Bornholm, au fost comise acțiuni intenționate pentru a deteriora gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, situate pe fundul Mării Baltice”, se arată în comunicat.

„Federația Rusă a suferit prejudicii economice grave ca urmare a acestor acte”, a adăugat procuratura.

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri, la cererea Rusiei, cu privire la acest sabotaj, au anunțat miercuri Suedia și Franța.

Moscova, care a făcut obiectul tuturor suspiciunilor după aceste evenimente, a contraatacat cerând această reuniune a Consiliului de Securitate al ONU de miercuri și arătând cu degetul spre Statele Unite.

„Este ridicol” din partea Rusiei să insinueze că Statele Unite ar purea fi responsabile pentru scurgerile din gazoductele Nord Stream din Marea Baltică, a comentat miercuri purtătoarea de cuvânt a Consiliului de securitate națională al Casei Albei, Adrienne Watson, potrivit AFP.

„Știm cu toții că Rusia răspândește dezinformare de mult timp și o face din nou aici”, a spus Adrienne Watson, după ce purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, i-a cerut președintelui american Joe Biden să spună dacă Statele Unite sunt implicate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro