Olaf Scholz se duce în China. Vizita cancelarul german va fi prima a unui lider UE din ultimii trei ani
Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat vineri că va efectua o vizită oficială în China la începutul lui noiembrie, care va fi prima a unui lider dintr-o ţară UE din noiembrie 2019 încoace, relatează AFP și Agerpres.
„Am prevăzut această călătorie de multă vreme”, este vorba despre „o vizită inaugurală înainte de consultări interguvernamentale sino-germane”, a declarat Olaf Scholz la finalul summitului UE de la Bruxelles.
Purtătorul său de cuvânt a precizat că această vizită era prevăzută la „începutul lui noiembrie”. Potrivit media germane, ea va avea loc în jurul datei de 3-4 noiembrie.
Ultima vizită în China a unui şef de stat sau de guvern UE a fost efectuată de preşedintele francez Emmanuel Macron în noiembrie 2019.
Primul partener economic al Germaniei şi o piaţă vitală pentru puternicul său sector de automobile, China a fost multă vreme menajată de Berlin. Însă guvernul lui Olaf Scholz a înăsprit tonul în ultimul an.
Relaţiile UE cu China s-au aflat vineri pe agenda discuţiilor Celor 27 care încearcă să definească o poziţie comună faţă de gigantul asiatic, pe fondul tensiunilor în creştere între Beijing şi Washington.
Berlinul pregăteşte, de asemenea, pentru începutul lui 2023, o „nouă strategie” în scopul diminuării dependenţei sale faţă de China.
Cancelarul Scholz, criticat inclusiv în cadrul coaliţiei cu privire la China
În cadrul guvernului german, miniştrii ecologişti ai afacerilor externe şi economiei militează pentru o mai mare fermitate faţă de Beijing, în special în chestiunea drepturilor omului.
„Nu trebuie să depindem de o ţară care nu ne împărtăşeşte valorile”, cu riscul de a ne face „vulnerabili la şantaj din punct de vedere politic”, a îndemnat recent şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, făcând apel să nu se comită aceleaşi „erori” ca faţă de Rusia.
Olaf Scholz are o abordare mai prudentă. „Nu trebuie să ne detaşăm de anumite ţări, trebuie să continuăm să facem afaceri cu unele dintre ele – o spun în mod expres: şi cu China”, a afirmat el săptămâna trecută în faţa industriaşilor germani.
Cancelarul este de altfel ţinta criticilor, inclusiv în cadrul coaliţiei, pentru un proiect cu participaţie chineză în exploatarea unui terminal din portul Hamburg, unde a fost primar.
Potrivit media, Scholz ar intenţiona să autorizeze cesiunea împotriva avizului a şase ministere federale – Economie, Interne, Apărare, Finanţe, Transporturi şi Afaceri Externe.
„Nimic nu e decis. Numeroase chestiuni rămân de clarificat”, s-a apărat el vineri la Bruxelles, întrebat de jurnalişti. El a subliniat că nu este vorba despre vânzarea unui port, ci despre o participaţie la un terminal „aşa cum există deja în alte porturi din Europa de Vest”.