Sari direct la conținut

Marea Britanie: Noul premier Rishi Sunak a amânat până pe 17 noiembrie prezentarea unui plan mult aşteptat de remediere a finanţelor publice

HotNews.ro
Rishi Sunak, Foto: Ben Cawthra / Shutterstock Editorial / Profimedia
Rishi Sunak, Foto: Ben Cawthra / Shutterstock Editorial / Profimedia

Noul prim-ministru al Marii Britanii, Rishi Sunak, a amânat până pe 17 noiembrie, cu două săptămâni şi jumătate mai târziu decât era planificat anterior, prezentarea unui plan mult aşteptat de remediere a finanţelor publice ale ţării, transmite Reuters, citată de News.ro.

Amânarea, prima decizie politică a lui Rishi Sunak de la preluarea funcţiei de premier de la Liz Truss, a crescut pentru scurt timp costurile împrumuturilor britanice pe pieţele financiare, dar nu a dus la o repetare a vânzărilor de obligaţiuni provocate de panică, cauzate de planul lui Truss din septembrie de reducere a impozitelor.

Sunak preia o economie care se confruntă cu recesiune, într-un moment în care Banca Angliei creşte ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia cu două cifre.

Creşterea lentă şi costurile mari ale datoriilor au amplificat presiunea asupra finanţelor publice deja tensionate.

Guvernul pregăteşte reduceri de cheltuieli şi anulează reducerile de taxe, în timp ce costul în creştere al creditelor ipotecare, alimentelor, combustibilului şi încălzirii strânge multe bugete ale gospodăriilor până la limită.

„Am fost sincer. Va trebui să luăm decizii dificile pentru a restabili stabilitatea economică şi încrederea”, a declarat Sunak Parlamentului, promiţând că îi va proteja pe cei mai vulnerabili.

„Cancelarul (Jeremy Hunt) va expune asta într-o declaraţie de toamnă, în doar câteva săptămâni”.

Ministrul de Finanţe Jeremy Hunt a spus că este nevoie de mai mult timp pentru a se asigura că noul plan ţine cont de noile previziuni economice.

Întârzierea planului bugetar va complica sarcina Băncii Angliei de săptămâna viitoare, când urmează să publice previziuni pentru economie

Planul ar urma să stabilească modul în care guvernul va acoperi un deficit bugetar de până la 40 de miliarde de lire sterline (46 de miliarde de dolari).

Spre deosebire de planul lui Truss de luna trecută, acesta va fi complet auditat de autoritatea de supraveghere fiscală a Marii Britanii.

Solicitat să confirme angajamentul guvernului faţă de o creştere costisitoare a pensiilor, bazată pe inflaţie, secretarul de presă al lui Sunak a spus că nu va specula înainte de 17 noiembrie.

Echipa sa a dat acelaşi răspuns cu privire la alte decizii de cheltuieli potenţial costisitoare, pentru ajutor extern, apărare şi plăţi sociale.

Credibilitatea Marii Britanii pe pieţele financiare a fost zdruncinată luna trecută, când Liz Truss şi-a anunţat reducerile de impozite nefinanţate, declanşând o criză a pieţei de obligaţiuni atât de severă încât Banca Angliei a trebuit să intervină. Truss a fost forţată să facă o întoarcere asupra planului şi în cele din urmă şi-a dat demisia.

Hunt a spus că doreşte să revină încrederea „că Regatul Unit este o ţară care îşi plăteşte drumul şi, din acest motiv, planul fiscal pe termen mediu este extrem de important”. „Planul ar prezenta o scădere pe termen mediu”, a adăugat el.

Întârzierea planului bugetar va complica sarcina Băncii Angliei de săptămâna viitoare, când urmează să publice previziuni pentru economie fără a cunoaşte detaliile planurilor fiscale ale guvernului, precum şi să ia cea mai recentă decizie de politică monetară.

Este aşteptat ca banca centrală să majoreze din nou ratele dobânzilor pe 3 noiembrie, probabil la 3,0% de la 2,25%, deşi investitorii şi-au mărit pariurile pe o creştere cu un punct procentual, la peste o şansă din trei, după anunţul privind amânarea publicării planului bugetar.

Hunt a spus că a discutat despre decizia de a amâna declaraţia fiscală cu guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, şi că Bailey a înţeles.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro