Sari direct la conținut

Primii „pași semnificativi” făcuți de Ungaria care ar putea aduce Bruxelles-ul la sentimente mai bune față de Budapesta

HotNews.ro
Viktor Orban și Ursula von der Leyen, Foto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia
Viktor Orban și Ursula von der Leyen, Foto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ungaria a făcut ”paşi semnificativi” în direcţia deblocării planului său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) de către Comisia Europeană, acceptând solicitări ale acesteia referitoare la independenţa sistemului judiciar, a declarat vineri un oficial european agenţiei Reuters, în timp ce, potrivit publicaţiei Politico.eu, responsabili europeni îl acuză pe premierul ungar Viktor Oban de şantaj ca urmare a opoziţiei acestuia faţă de ajutorul financiar european destinat Ucrainei.

”Ungarii au acceptat condiţiile Comisiei asupra bazelor independenţei sistemului judiciar. Negocierile nu s-au încheiat, dar este un pas semnificativ”, a spus oficialul european citat de Reuters, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.

”Nu pot confirma că am terminat toate negocierile asupra fondurilor de redresare, dar ele sunt în curs de finalizare. Punctele cele mai sensibile au fost cele mai multe în jurul independenţei sistemului judiciar”, a explicat acelaşi oficial.

Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban declarase miercuri că guvernul de la Budapesta va face unele schimbări în sistemul judiciar astfel încât să răspundă condiţiilor Bruxellesului pentru deblocarea sumelor alocate Ungariei în planul european de redresare în urma pandemiei (Mecanismul european de redresare şi rezilienţă), ce include pentru această ţară granturi de 5,8 miliarde de euro.

Polonia şi Ungaria, ţări conduse de guverne conservatoare pe care Bruxellesul le acuză că încalcă statul de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, reformele în justiţie sau contestarea întâietăţii dreptului european şi a deciziilor Curţii de Justiţie a UE în faţa dreptului naţional, sunt singurele state membre ale UE care, din aceste motive, încă nu pot beneficia de acest plan.

În timp ce PNRR-ul polonez a fost în cele din urmă aprobat de Comisia Europeană, deşi fără să se elibereze fonduri, cel al Ungariei este în continuare blocat de Bruxelles, care în plus a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept.

În acest timp, oficiali europeni îl acuză pe premierul Viktor Orban de şantaj, după ce guvernul acestuia a anunţat că se opune propunerii Comisiei Europene privind un ajutor financiar european de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, bani necesari bugetului acestei ţări în timp ce continuă războiul provocat de agresiunea rusă.

Una dintre critici a venit din partea şefei diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care a spus că Budapesta nu ar trebui să ”joace poker” în încercarea de a pune presiune pe Bruxelles în disputa separată privind fondurile pe care Comisia i le blochează Ungariei pe motivul statului de drept.

Ministrul de finanţe ungar, Mihály Varga, a susţinut însă că această opoziţie a Budapestei faţă de ajutorul propus de Comisia Europeană pentru Ucraina nu are legătură cu disputa între Budapesta şi Bruxelles pe subiectul statului de drept.

”Ungaria este pregătită să sprijine Ucraina, dar nu dorim să contribuim la niciun nou împrumut comun făcut de UE”, a declarat ministrul ungar.

Propunerea Comisiei prevede un ajutor de 18 miliarde de euro în 2023 pentru Ucraina, sub forma unor împrumuturi ale căror dobânzi ar urma să fie suportate de statele membre ale UE.​ (Sursa: Agerpres)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro