Sari direct la conținut

Premierul Poloniei: Explozia a fost cauzată de doborârea și distrugerea unei rachete rusești. Nu putem exclude nici o provocare a Rusiei

HotNews.ro
Mateusz Morawiecki, Foto: Radek Pietruszka / PAP / Profimedia
Mateusz Morawiecki, Foto: Radek Pietruszka / PAP / Profimedia

Explozia produsă marți seară într-o localitate din Polonia aflată la granița cu Ucraina a fost provocată de o rachetă rusească doborâtă pe teritoriul polonez „fără nicio intenție de ambele părți”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de CNN.

  • Este posibil ca incidentul în care o rachetă a lovit un sat din sud-estul Poloniei să fi fost rezultatul unei provocări din partea Rusiei, a declarat miercuri premierul polonez.
  • „Nu putem exclude că bombardarea infrastructurii ucrainene de lângă graniță să fi fost o provocare intenționată făcută în speranța că ar putea apărea o astfel de situație”, a declarat Mateusz Morawiecki în fața parlamentului polonez.
  • „Informațiile strânse de serviciile noastre și cele furnizate de aliații noștri indică, cel mai probabil, că explozia de la Przewodów, în estul Poloniei, a fost cauzată de doborârea și distrugerea unei rachete rusești”, a spus el.

Morawiecki a scris pe Twitter că „există multe indicii că una dintre aceste rachete a căzut pe teritoriul polonez fără nicio intenție de ambele părți”.

Anterior, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că racheta care a căzut în țara sa și a ucis două persoane a fost „probabil un incident nefericit”.

De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a oferit miercuri primele declarații după reuniunea de urgență a Alianței care a fost convocată ca urmare a prăbușirii rachetei care a ucis două persoane pe teritoriul Poloniei:

  • „Investigația asupra acestui incident este în curs, trebuie să așteptăm rezultatul său dar nu avem niciun semn că acesta a fost un atac deliberat.
  • Nu avem niciun semn că Rusia pregătește acțiuni militare ofensive împotriva NATO.
  • Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă de apărare aeriană ucraineană lansată pentru a apăra teritoriul Ucrainei împotriva atacurilor rusești cu rachete de croazieră.
  • Vreau să fiu clar: aceasta nu este vina Ucrainei, Rusia poartă toată responsabilitatea în timp ce își continuă acest război ilegal împotriva Ucrainei.
  • Aliații NATO au subliniat astăzi că vom continua să susținem Ucraina în dreptul său la autoapărare”.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au transmis miercuri că vor „face totul” pentru a ajuta investigația privind racheta căzută în Polonia.

  • „Ceea ce s-a întâmplat a fost că Forțele de Apărare Aeriană respingeau atacul.
  • Ceea ce s-a întâmplat apoi, fie că a fost o rachetă rusească, fie că acestea au fost rămășițele ambelor rachete căzând, asta trebuie inspectat la locul respectiv. Și asta se întâmplă acum”, a declarat Yurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene ale Ucrainei.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro