Sari direct la conținut

FOTO/VIDEO Culisele vizitei istorice pe care Biden a făcut-o la Kiev cu patru zile înainte de marcarea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina

HotNews.ro
Joe Biden în vizită la Volodimir Zelenski la Kiev, Foto: Evan Vucci / Associated Press / Profimedia Images
Joe Biden în vizită la Volodimir Zelenski la Kiev, Foto: Evan Vucci / Associated Press / Profimedia Images

Sirenele de raid aerian au răsunat luni în capitala ucraineană, în timp ce Joe Biden a mers în centrul Kievulului însoţit de Volodimir Zelenski. O vizită istorică, neanunțată, făcută de liderul de la Casa Albă cu patru zile înainte de marcarea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina.

Pe rețelele sociale au fost difuzate imagini cu cei doi lideri mergând în zona Catedralei Sfântul Mihail din centrul Kievului, de-a lungul unui zid pe care sunt scrise numele soldaţilor ucraineni ucişi în războiul împotriva Rusiei.

Biden a sosit în capitala Ucrainei cu o zi înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să susţină un discurs important în care se aşteaptă să stabilească obiectivele Rusiei pentru al doilea an al invaziei pe care a lansat-o la 24 februarie 2022.

Agenţia de presă ucraineană UNIAN a făcut o paralelă între Biden, care a avut curajul să meargă într-o zonă de conflict, şi preşedintele rus Vladimir Putin, despre care presa internaţională a scris că, temându-se pentru propria siguranță, stă mai mult într-un buncăr de când a început războiul.

Sâmbătă seara, înainte de plecare, Biden a ieşit la cină cu soţia sa, la Washington. El nu a mai fost văzut în public până la sosirea la Kiev, luni dimineaţă.

Coloana oficială a lui Biden a ajuns la Palatul Mariinski imediat după ora locală 8:30. El a fost întâmpinat la intrare de Zelenski şi de soţia sa, Olena Zelenska.

„Vă mulţumesc că aţi venit”, a spus Zelenski, strângându-i mâna lui Biden.

„Mai important, ce mai fac copiii?”, a întrebat Biden, adăugând: „Este uimitor să vă văd”.

Întrebat despre semnificaţia vizitei la Kiev, Biden a spus că scopul este de a-i transmite lui Zelenski că SUA sunt aici „pentru a rămâne”: „Nu plecăm”.

Ucraina este o zonă de război activ în care armata americană nu are niciun control, ceea ce face ca vizita de luni să fie diferită de călătoriile prezidenţiale anterioare în Irak sau Afganistan, arată CNN. Biden călătoreşte cu un anturaj relativ restrâns. Îi are cu el pe consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, pe adjunctul şefului de cabinet Jen O’Malley Dillon şi pe asistenta personală Annie Tomasini.

Biden a vizitat Ucraina de şase ori în calitate de vicepreşedinte. Ultima sa vizită la Kiev a avut loc în ianuarie 2017, cu câteva zile înainte de a-şi părăsi funcţia. Aceea era, până luni, vizita oficialului american de rangul cel mai înalt în Ucraina, în condițiile în care nici vicepreşedintele Pence şi nici preşedintele Trump nu au fost vreodată în Ucraina.

Biden și Zelenski se mai văzuseră în 21 decembrie, când președintele Ucrainei a făcut o vizită istorică la Washington, fiind prima sa deplasare în străinătate de la izbucnirea războiului.

Vizita lui Joe Biden la Kiev a coincis și cu ceremoniile de marcare a mişcării EuroMaidan, o serie de proteste antiguvernamentale care au avut loc între 2013 şi 2014 şi care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici. Peste de 100 de protestatari au fost ucişi în timpul acestor manifestații, mulţi dintre ei într-o singură zi, la 20 februarie 2014, şi sunt cunoscuţi în Ucraina sub numele de „Suta cerească”.

Președintele american Joe Biden a anunțat un nou ajutor militar pentru Ucraina, arătându-și solidaritatea cu Kievul cu câteva zile de a se împlini un an de la invazia Rusiei. El a rememorat discuția telefonică purtată cu Volodimir Zelenski în noaptea invaziei: „V-am întrebat atunci ce se întâmplă, ce putem face? Mi-ați spus: Adunați liderii lumii să susțină Ucraina”. Biden și Zelenski au susținut declarații de presă comune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro