Rusia a trimis bombardiere strategice Tu-95MS în apropierea Japoniei înainte de vizita premierului Kishida la Kiev
Două bombardiere strategice rusești au zburat deasupra Mării Japoniei timp de peste 7 ore, a anunțat marți Ministerul Apărării de la Moscova într-un comunicat remis presei tocmai în timp ce premierul nipon Fumio Kishida urma să își înceapă o vizită oficială la Kiev, relatează Reuters.
Avioanele Tupolev Tu-95MS pot transporta arme nucleare, Rusia trimițând cu regularitate astfel de aeronave militare deasupra apelor internaționale din Arctica, Atlanticul de Nord și Pacific pentru a-și etala forța.
Însă momentul noii misiuni pare un mesaj clar transmis Japoniei în contextul în care Fumio Kishida urmează să ajungă la Kiev mai târziu în cursul zilei de marți pentru a-și manifesta solidaritatea cu Ucraina, la o zi după ce președintele chinez Xi Jinping a început o vizită de 3 zile la Moscova.
Anunțul vizitei surpriză a lui Kishida la Kiev a fost făcut luni de ministerul japonez al Externelor, acesta notând că scopul deplasării în capitala ucraineană este de a exprima „solidaritate şi sprijin neclintit” pentru Ucraina.
Kishida se afla luni în India, unde a anunțat un pachet financiar uriaș pentru a contracara influența Chinei în zona Asiei de Sud și Sud-Est, şi se aştepta să se întoarcă la Tokyo, dar în schimb a zburat în Polonia, unde se pare că s-a urcat într-un tren pentru a trece în Ucraina.
El îşi va exprima „respectul pentru curajul şi perseverenţa poporului ucrainean” şi va oferi „solidaritatea şi sprijinul neclintit pentru Ucraina din partea Japoniei şi a G7, prezidat de Japonia”, a precizat Ministerul de Externe de la Tokyo.
Rusia invocă un „zbor planificat” deasupra apelor internaționale
Ministerul rus al Apărării a declarat marți că cele două avioane Tu-95MS au efectuat un „zbor planificat”, fiind însoțite de avioane de vânătoare.
Rusia mai afirmă că zborul a fost efectuat în conformitate strictă cu legea internațională și că a avut loc deasupra unor ape neutre.
În luna februarie, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) a anunțat că a interceptat mai multe bombardiere strategice și avioane de luptă ale Rusiei în timp ce acestea au zburat în spațiul aerian internațional din apropierea Alaskăi.
Japonia, care are propria dispută teritorială cu Rusia în privința Insulelor Kurile, neînțelegeri ce datează de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, este un aliat cheie al Statelor Unite în zona Asiei și una dintre țările care s-au aliniat sancțiunilor impuse de Occident împotriva Moscovei după declanșarea războiului din Ucraina.
Japonia se reînarmează
La jumătatea lunii decembrie guvernul japonez a anunțat o revizuire radicală a doctrinei sale de apărare, pentru a încerca în special să contracareze puterea militară chineză, percepută ca o provocare la adresa securităţii arhipelagului.
În centrul noii sale „strategii de securitate naţională”, Japonia prevede dublarea bugetului anual de apărare de la aproximativ 1% din PIB la 2% până în 2027.
Tokyo s-ar alinia astfel unui angajament similar deja luat de ţările membre ale NATO.
Japonia intenţionează în special să se doteze cu o capacitate de „contraatac”, un concept care până de curând ar fi fost considerat incompatibil cu Constituţia sa. Acest lucru i-ar permite să lovească ţinte din ţările vecine care ameninţă arhipelagul.
Ministerul japonez al Apărării solicitase încă de la sfârșitul lunii august un nou buget anual record, subliniind că lumea se confruntă cu „cele mai mari provocări de la Al Doilea Război Mondial”, cu referire directă la China, dar și Rusia.