Sari direct la conținut

Austria extinde controalele la frontierele cu Ungaria și Slovenia

HotNews.ro
Gerhard Karner, Foto: Michael Indra / imago stock&people / Profimedia
Gerhard Karner, Foto: Michael Indra / imago stock&people / Profimedia

Austria intenționează să prelungească controalele la frontierele sale cu Slovenia și Ungaria cu încă șase luni, începând cu 11 mai, a declarat marți ministrul de interne Gerhard Karner la radio ORF, potrivit Reuters.

La 11 mai expiră actuala suspendare de șase luni a liberei circulații la granița cu Slovenia şi Ungaria.

„Vom informa Comisia Europeană în zilele următoare că va trebui să prelungim aceste controale la frontieră”, a declarat Karner, adăugând că suspendarea regulilor de liberă circulație în spațiul Schengen la aceste granițe este necesară pentru a combate imigrația ilegală.

Controalele au fost introduse în timpul crizei refugiaților din 2015, când zeci de mii de migranţi şi refugiaţi au ajuns în Europa Occidentală pe aşa-numita „rută balcanică”, traversând Grecia, Macedonia de Nord, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Ungaria.

La frontierele interne din spaţiul Schengen, din care fac parte 22 de ţări din UE şi alte patru state vecine, în mod normal nu sunt făcute controale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro