Sari direct la conținut

Incident armat la o uzină Mercedes din Germania: Două persoane au fost ucise de un angajat

HotNews.ro
Uzina Mercedes din Sindelfingen, Foto: BERND WEISSBROD / AFP / Profimedia
Uzina Mercedes din Sindelfingen, Foto: BERND WEISSBROD / AFP / Profimedia

Două persoane au fost ucise cu focuri de armă la uzina Mercedes-Benz din Sindelfingen. Poliția a arestat un bărbat de 53 de ani. Motivul crimelor este încă neclar. Potrivit poliției, nu mai există niciun pericol pentru angajații din fabrică și pentru populație.

UPDATE 17:20 Făptașul și victimele atacului de la Mercedes-Benz din Sindelfingen sunt angajați ai companiei Rhenus Automotive, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a furnizorului de servicii de logistică. Trei angajați permanenți ai Rhenus au fost implicați în incident, relatează Stuttgarter Zeitung.

„Conducerea și angajații Rhenus Automotive sunt șocați de incident și își exprimă cea mai profundă simpatie victimelor, familiilor lor și tuturor martorilor incidentului”, s-a spus din partea companiei. Nu s-au oferit alte detalii, firma prestatoare de servicii pentru care au lucrat cele două victime nu vrea să comenteze incidentul: „Nu putem oferi nicio informație în acest sens”.

UPDATE 14:34 Ministrul german de Interne Nancy Faeser a declarat că guvernul va analiza înăsprirea legislației privind armele după acest nou atac, amintind că partidul social-democrat din care face parte militează de mai mult timp pentru restricții mai dure și că sindicatul național al polițiștilor a cerut la rândul său reducerea numărului armelor deținute de germani.

UPDATE 12:54 Ambele victime aveau 44 de ani, potrivit poliției, relatează Welt.de.

Mai mulți angajați ai Mercedes, care au părăsit uzina, au relatat publicației BILD că atacul l-ar fi vizat pe șeful de echipă. Împușcăturile au fost trase în zona biroului acestuia. S-a mai spus că trăgătorul e un angajat extern al unei companii de logistică, fapt investigat acum de poliție.

UPDATE 12:45: Poliția a anunțat într-un comunicat remis presei că persoana rănită grav în urma atacului a decedat în spital.

Mercedes Benz a precizat joi după-amiaza că atacatorul a fost angajat de o firmă de recrutări și nu direct de către companie. Deocamdată mobilul crimelor nu este clar.

UPDATE11:58 Investigatorii pornesc de la premisa că atacul a fost comis de o singură persoană și că aceasta a fost un angajat al fabricii, potrivit parchetului local.

Agenția DPA scrie că suspectul reținut ar fi un bărbat în vârstă de 53 de ani.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

Poliția germană a anunțat arestarea unei persoane și sosirea serviciilor de urgență la Fabrica 56 din orașul Sindelfingen aflat în landul Baden-Württemberg. Această uzină este cunoscută pentru asamblarea modelelor S-Class.

„O persoană a fost ucisa, una rănită grav. Contextul este încă neclar”, a declarat un purtător al poliției citat de Bild.

Poliția a confirmat pe Twitter că o operațiune este în desfășurare la uzină, fără a face însă referire la numărul victimelor.

Reprezentanții Mercedes au confirmat la rândul lor că un incident a avut loc la uzină și că sunt în contact cu autoritățile.

„Încercăm să clarificăm evenimentele. Siguranța angajaților noștri este pe primul loc”, a declarat Mercedes într-un comunicat remis presei.

Poliția a primit primele apeluri de urgență în jurul orei 7:45 joi dimineață, a confirmat un purtător de cuvânt.

Sindelfingen se află lângă Stuttgart, în districtul Böblingen. Mercedes-Benz afirmă că uzina din Sindelfingen, cu o istorie de peste o sută de ani, este fabrica sa cu cea mai lungă tradiție.

La fabrică lucrează aproximativ 35.000 de angajați.

Vom reveni cu mai multe amănunte pe măsură ce acestea apar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro