Sari direct la conținut

Preşedintele polonez face un pas înapoi în scandalul controversatei legi referitoare la influenţa rusă

HotNews.ro
Andrzej Duda, Foto: Pawel Supernak / PAP / Profimedia
Andrzej Duda, Foto: Pawel Supernak / PAP / Profimedia

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat vineri că va propune amendamente la o lege referitoare la influenţa nejustificată a Rusiei în politica poloneză, pe care tocmai a promulgat-o săptămâna aceasta, reacţionând astfel la criticile potrivit cărora acest text ar viza de fapt politicienii din opoziţie înainte de alegerile prevăzute pentru toamna acestui an, relatează Reuters și News.ro.

Duda a promulgat luni legea propusă de partidul de guvernământ, care permite unui grup de experţi să investigheze dacă partidele de opoziţie aflate anterior la guvernare au permis ca Polonia să fie influenţată în mod nejustificat de Rusia. Andrzej Duda a anunţat că va sesiza Tribunalul Constituţional pentru revizuirea textului legii, după ce va intra în vigoare.

Legea a atras critici din partea avocaţilor şi a politicienilor din opoziţie, precum şi din partea Departamentului de Stat al SUA şi a Comisiei Europene, care şi-au exprimat îngrijorarea că ar putea interzice efectiv unor persoane să ocupe funcţii publice fără a exista un control judiciar adecvat.

„Consternat de aceste acuzaţii, am pregătit un amendament la lege, o serie de prevederi care reglementează sau modifică aspectele din această lege care au stârnit cele mai mari controverse”, a anunţat preşedintele Duda într-o declaraţie televizată.

El a precizat că modificările propuse vor include prevederi care: interzic membrilor parlamentului să devină membri ai comisiei de investigaţie; permit ca deciziile să fie atacate cu apel la o instanţă generală, nu la o instanţă administrativă, şi elimină prevederile ce ar permite ca persoanelor să le fie interzis să candideze.

„Propun eliminarea acestor măsuri, lăsând doar o declaraţie a comisiei că o persoană care a fost găsită că acţionează sub influenţa Rusiei nu garantează îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor publice”, a spus preşedintele polonez.

Duda a declarat că propunerea sa va fi prezentată vineri în parlament, iar un purtător de cuvânt al partidului de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS), a sugerat că amendamentele ar putea fi acceptabile pentru partid.

„(Liderul PiS) Jarosław Kaczynski a subliniat în mod repetat că scopul principal al acestei legi este de a arăta adevărul despre influenţa agenţilor ruşi în Polonia, iar scopul principal al acestui act este păstrat, chiar şi după modificările propuse…”, a declarat Rafal Bochenek pentru agenţia de presă PAP.

„Amendamentul propus nu schimbă nimic. Întreaga lege care instituie acest tribunal paralel ilegal ar trebui să ajungă la gunoi”, denunță opoziția

Politicienii din opoziţie l-au criticat însă pe preşedinte pentru că s-a răzgândit în privinţa unui proiect de lege pe care tot el îl semnase cu doar câteva zile înainte şi au declarat că amendamentele propuse nu abordează problema în sine a înfiinţării unei asemenea comisii.

„Amendamentul propus de preşedinte ca urmare a presiunii sociale nu schimbă nimic. Întreaga lege care instituie acest tribunal paralel ilegal ar trebui să ajungă la gunoi”, a scris pe Twitter Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, liderul Partidului Ţărănesc Polonez (PSL).

Proiectul de lege iniţial, care cuprindea interdicţia de a candida la funcţii publice, a fost adoptat cu o marjă îngustă vinerea trecută, după o dezbatere aprinsă, opoziţia poloneză susţinând că sancţiunile propuse ar putea fi folosite pentru a-l îndepărta pe liderul său, Donald Tusk, din politică. Tusk a fost premier al Poloniei şi preşedinte al Consiliului European.

Polonia se pregăteşte pentru ceea ce se anunţă a fi alegeri strânse la sfârşitul anului. Potrivit unui sondaj realizat de publicația Politico, Platforma Civică a lui Donald Tusk se află în prezent în urma partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).

La începutul acestei săptămâni, atât SUA, cât şi UE şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la „Legea Tusk”, cum a fost botezată de opoziţie, într-o acţiune comună rară, în contextul bătăliei de lungă durată dintre Bruxelles şi Varşovia pe tema statului de drept. „Pot să vă asigur că nu vom ezita să luăm măsuri imediate, după cum este necesar, atunci când vom vedea că este nevoie de astfel de măsuri”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedinta Comisiei Europene Věra Jourová.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro