Armenia anunță antrenamente militare comune cu SUA, la o zi după ce a fost persiflată de Kremlin
Armenia a anunțat miercuri că va găzdui un exercițiu militar comun cu Statele Unite săptămâna viitoare, anunțul venind la doar o zi după ce guvernul de la Erevan a fost persiflat de Kremlin, relatează Reuters.
Ministrul armen al apărării a declarat că obiectivul exercițiului militar „Eagle Partner 2023” ce va fi organizat între 11 și 20 septembrie este de a pregăti forțele țării pentru a participa la misiuni internaționale de menținere a păcii.
Acesta nu a precizat câți militari armeni sau americani vor lua parte la exercițiul comun.
Anunțul Armeniei vine pe fondul unei deteriorări fără precedent a relațiilor sale cu Rusia, Erevanul făcând parte și din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, alianța militară condusă de Moscova.
Ministerul apărării de la Erevan a făcut anunțul la doar o zi după ce Kremlinul a respins vehement acuzațiile aduse de premierul armen Nikol Pașinian potrivit cărora Rusia a eșuat în a proteja Armenia în conflictul său cu Azerbaidjanul și că Moscova își retrage trupele din zonă.
Într-un interviu publicat duminică de ziarul italian La Repubblica, Pașinian a acuzat Rusia că nu a reușit să asigure securitatea Armeniei în fața a ceea ce el a descris drept agresiunea Azerbaidjanului în legătură cu regiunea separatistă Nagorno-Karabah.
Premierul armen a afirmat de asemenea că țara sa simte că Rusia se retrage din zona mai largă a Caucazului de Sud.
Armenia spune că a fost o „greșeală strategică” să se bazeze doar pe Rusia
„Vedem că Rusia, datorită unui număr de pași pe care i-a făcut sau a eșuat în a-i face, părăsește ea însăși regiunea. Ne-am putea trezi într-o bună zi să vedem că Rusia nu mai este aici”, a spus Nikol Pașinian.
El a catalogat drept o „greșeală strategică” faptul că Armenia s-a bazat doar pe Rusia pentru a-i garanta securitatea. Guvernul de la Erevan a cerut încă din luna septembrie a anului trecut Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, alianța militară condusă de Rusia, să intervină inclusiv militar în conflictul cu Azerbaidjanul.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a respins marți comentariile făcute de Pașinian, amintind în timpul conferinței sale zilnice de presă că Moscova a trimis trupe de menținere a păcii în regiunea Nagorno-Karabah și a dat asigurări că Rusia va continua să joace un „rol important” în menținerea stabilității în Caucazul de Sud.
„Nu putem fi de acord cu aceste teze. Rusia este o parte integrală a acestei regiuni. Rusia joacă un rol consecvent, foarte important, în stabilizarea situației din această regiune (…) și vom continua să jucăm acest rol”, a dat asigurări el.
Pașinian mai sugerase în interviul acordat presei italiene că Moscova nu consideră că țara sa este suficient de pro-rusă și că, chiar dacă ar dori acest lucru, armata rusă nu mai poate îndeplini toate nevoile de securitate ale Armeniei din cauza propriilor nevoi în războiul din Ucraina.
„Rusia continuă să joace rolul garantului de securitate. Rusia nu pleacă nicăieri și nici nu face planuri să plece”, a dat însă asigurări Dmitri Peskov.