VIDEO „Grotesc și barbar". Foci, pinguini și rechini decapitați în Noua Zeelandă
O serie de incidente în care au fost decapitate animale protejate din Noua Zeelandă a ”şocat şi îngrozit” Departamentul pentru Conservarea Naturii (DOC), relatează luni dpa.
Într-un incident produs pe plaja Muriwai din Auckland, mai multe persoane s-au filmat în timp ce s-au urcat pe un mare rechin alb mort care era tractat de un vehicul, înainte ca capul animalului să fie retezat şi purtat de unul dintre indivizii implicaţi, notează Agerpres.
Agenţia guvernamentală a afirmat că două persoane au primit amenzi după ce filmarea cu acest incident a apărut pe reţelele de socializare.
În alte incidente asemănătoare două foci au fost decapitate, un pinguin a fost decapitat şi mai multor păsări migratoare le-au fost îndepărtate capetele şi au fost abandonate pe o plajă.
Şeful echipei de investigaţii al DOC, Dylan Swain, a declarat că incidentele sunt „groteşti şi barbare” şi încalcă legislaţia Noii Zeelande.
Experţi ai DOC au declarat că decapitările au fost rezultatul unor acţiuni umane şi nu al unor animale din alte specii.
DOC a precizat că unele dintre animale ar fi putut fi descoperite moarte pe plajă, însă nu există un motiv care să justifice îndepărtarea capetelor animalelor.
ATENȚIE! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!