Femeile din Iran vor risca 10 ani de închisoare dacă nu poartă hijab sau se îmbracă „inadecvat” / Noua lege vine la un an de la moartea lui Mahsa Amini
Parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege controversat care ar crește pedeapsa cu închisoarea și amenzile pentru femeile și fetele care încalcă codul său vestimentar strict, relatează BBC.
Cele îmbrăcate „nepotrivit” riscă până la 10 ani de închisoare conform legii.
Mai trebuie aprobat de Consiliul Gardienilor pentru a deveni lege.
Mișcarea vine la un an de la izbucnirea protestelor din cauza morții lui Mahsa Amini în custodia poliției moravurilor, care fusese reținută pentru că ar fi purtat incorect un hijab.
Femeile și-au ars baticurile sau le-au fluturat în aer la demonstrațiile împotriva organizației clericale care au avut loc la nivel național și în timpul cărora sute de oameni au fost uciși într-o represiune a forțelor de securitate.
Un număr tot mai mare de femei și fete au încetat să-și mai acopere părul în public, pe măsură ce tulburările s-au domolit, în ciuda revenirii în stradă a poliției moravurilor și a instalării camerelor de supraveghere.
În conformitate cu legea iraniană, care se bazează pe interpretarea legii islamice Sharia, femeile și fetele cu vârsta care au trecut de pubertate trebuie să-și acopere părul cu un hijab și să poarte haine lungi și largi pentru a-și ascunde formele.
În prezent, cele care nu se conformează riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 zile și două luni sau o amendă între 5.000 și 500.000 de riali (0,11 euro-11,04 euro).
Miercuri, membrii parlamentului au votat cu 152 împotrivă 34 pentru a adopta „Legea Hijabului și a castității”, care spune că persoanele care sunt prinse îmbrăcate „nepotrivit” în locuri publice vor fi supuse unei pedepse de „gradul al patrulea”.
Potrivit codului penal, asta înseamnă o pedeapsă cu închisoare cuprinsă între cinci și 10 ani și o amendă între 180 și 360 de milioane de riali (3073 euro -7947 euro).