VIDEO Momentul în care autocarul cade în gol de pe pod și ia foc, la periferia Veneției, surprins de o cameră de supraveghere
O cameră de supraveghere a surprins momentul în care autocarul a căzut în gol de pe un pod în orașul italian Mestre, de lângă Veneția. 21 de persoane, printre care și trei copii, au murit și alte 18 au fost rănite.
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, publicate de presa italiană și derulate cu încetinitorul se observă un autocar probabil oprit la semafor care își reia călătoria și un autocar electric care, la scurt timp, se apleacă pe partea dreaptă, prăbușindu-se pe calea ferată, în timp ce celălalt trece brusc pe contrasens. În fața lor nu se vede niciun alt vehicul.
Camera este îndreptată spre baza rampei care duce de la Mestre la Veneția și arată partea superioară a pasajului suprateran, coborârea spre breteaua de acces la autostrada A4.
Potrivit LaPresse, se investighează starea carosabilului și a parapetului de la pasarela de la Mestre, unde s-a prăbușit autobuzul, deoarece, potrivit unor surse citate de presa italiană, parapetul de pe acea porțiune de drum era vechi și, în unele locuri, era în curs de înlocuire.
De asemenea, este luat în calcul scenariul potrivit căruia șoferul ar fi avut o problemă medicală. Toate ipotezele sunt examinate de Procuratura din Veneția, care a deschis o anchetă, deocamdată fără niciun suspect.
Șoferul avea experiență, susține șeful lui
Șoferul, Alberto Rizzoto, era italian, avea 40 de ani și a murit, notează Corriere del Veneto.
Alberto Rizzoto era un șofer bun și lucra de 7 ani la firma La Linea, care opera autocarul electric, acest fiind „nou”, susține compania.
„Șoferul era o persoană cu experiență, foarte bună. Făcea periodic vizitele necesare. Lucra cu noi din 2014, din câte am văzut, apoi avusese o pauză și apoi se întorsese din nou la noi de 7 ani”, a declarat Massimo Fiorese , CEO al companiei La Linea.
Rizzoto intrase în tură cu o oră și jumătate înainte de producerea teribilului accident.
Șeful companiei care a operat autobuzul a declarat că a văzut imagini video din momentele dinaintea accidentului.
Aceasta arată cum vehiculul încetinește și pare „aproape staționar” când se izbește de parapetul de protecție și cade, a spus el.
„Cred că șoferul a avut o boală, pentru că altfel nu-mi pot explica”, a spus Fiorese.
Imaginile de la locul accidentului au arătat că pasajul suprateran era echipat cu un parapete metalic vechi și relativ subțire, în locul unor versiuni mai noi și mai rezistente din beton.
„Din primele cercetări, nu există semne de frânare”, a declarat comandantul poliției municipale din Veneția, Marco Agostini, care a precizat că se ia în considerare o problemă medicală a șoferului.
Autocarul, care era închiriat de campingul unde erau cazați turiștii, a ieșit de pe carosabil pe pasajul suprateran de la Vempa, a rupt parapetele de protecție, a căzut 10 metri în gol și a ajuns pe calea ferată, unde a luat foc.
„Sunt atât de mulți morți, prea mulți”
Oamenii aflați în autocar aproape că n-au avut nicio șansă după ce vehiculul a luat foc la impact, notează ANSA.
„Sunt atât de mulți morți, prea mulți”. Acestea au fost primele cuvinte ale unui pompier care a intervenit la locul accidentului.
Comandantul pompierilor, Mauro Luongo, a explicat că „extragerea persoanelor a fost complicată”.
„Printre dificultăți s-a numărat faptul că autocarul era electric”, a subliniat el, „deci avea baterii. Din păcate, acestea au luat foc la impact. Bateriile sunt critice atunci când sunt fierbinți. De aceea, operațiunile au durat ceva mai mult timp pentru a scoate vehiculul” de pe cale ferată, operațiune încheiată miercuri dimineață.
Primarul orașului Luigi Brugnaro a decretat doliu după tragedia de marți seară.
Cel mai grav accident de acest gen din Italia până în prezent a avut loc pe 28 iulie 2013. Un autocar care transporta aproximativ cincizeci de pasageri, toţi din provincia Napoli şi care se întorceau dintr-o excursie de trei zile, a căzut de pe un viaduct înalt de peste treizeci de metri lângă Avellino, la aproximativ 50 de kilometri est de Napoli, potrivit AFP. 38 de persoane au murit pe loc, două au decedat din cauza rănilor suferite.