Mutare-șoc în Marea Britanie: Fostul premier David Cameron revine în guvern ca ministru de externe
Fostul premier britanic David Cameron a revenit în guvern în funcția de ministru de externe al lui Rishi Sunak într-o mutare-șoc menită probabil să revigoreze perspective ale Partidului Conservator, anunță BBC și The Guardian.
„Deși am ieșit din prima linie a politicii în ultimii câțiva ani, sper ca experiența mea – ca lider conservator timp de 11 ani și premier timp de 6 – să îmi fie utilă în a-l ajuta pe prim-ministru”, a declarat Cameron după ce a ieșit din biroul de pe 10 Downing Street, unde s-a întâlnit cu Rishi Sunak.
El a adăugat că, deși nu a fost de acord cu unele decizii specifice luate de actualul premier, Sunak este un „lider puternic și capabil”.
În vârstă de 57 de ani, Cameron a fost şef al guvernului din 2010 până în 2016, când a demisionat în urma rezultatului referendumului la care britanicii au votat pentru „Brexit”, ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
„Cred că țara noastră are nevoie de noi conducători care să o ducă în această direcție, nu cred că e bine să fiu căpitanul care duce țara noastră catre această direcție”, afirma David Cameron, un opozant al Brexit-ului, la momentul respectiv.
David Cameron revine în guvernul britanic după o nouă criză a Partidului Conservator
Sunak l-a chemat pe Cameron să fie șeful diplomației britanice în cadrul unei remanieri guvernamentale mai ample pe care a demarat-o luni, odată cu demiterea ministrului de interne Suella Braverman.
„Astăzi, @RishiSunak îşi întăreşte echipa guvernamentală pentru a pune în aplicare decizii pe termen lung pentru un viitor mai bun”, a transmis Partidul Conservator pe platforma X, fosta Twitter.
O astfel de remaniere era aşteptată de săptămâni, în contextul în care Sunak, premier de ceva mai mult de un an, caută să se relanseze şi să se pregătească pentru alegerile legislative, ce vor avea loc anul viitor sau cel târziu în ianuarie 2025. Partidul său, la putere de aproape 14 ani, se află la mare distanţă în sondaje în urma laburiştilor.
Evenimentele s-a precipitat săptămâna trecută, când, într-un articol din Times, ministrul de interne a criticat poliţia londoneză pentru că a autorizat marşul propalestinian desfăşurat sâmbătă. Articolul nu primise undă verde din Downing Street, contrar regulilor obişnuite.
Fostul șef al diplomației britanice, numit la ministerul de interne de la Londra
Comentariile ministrului au fost considerate ca lezând independenţa operaţională a poliţiei.
Ele s-au adăugat unei serii de polemici provocate în ultimele luni de Suella Braverman, o politiciană cu poziţii foarte de dreapta: ea a calificat sosirea refugiaţilor drept „invazie” şi a vorbit despre un „uragan” migrator, iar mai recent a spus că persoanele fără adăpost dorm în corturi în virtutea unui „mod de viaţă ales”.
Demiterea acestei politiciene din aripa de dreapta, care se lansează deliberat în „războaie” culturale, riscă să provoace tulburări în rândul conservatorilor şi să adâncească diviziunile, unii deputaţi care o susţin ameninţând deja că vor demisiona dacă Braverman va părăsi guvernul.
Cameron, un politician cunoscut în schimb drept un moderat, a preluat portofoliul externelor după ce Sunak l-a ales pe actualul șef al diplomației britanice, James Cleverly, să preia funcția lui Braverman de la cabinetul de interne.
Cleverly ocupase funcția de ministru de externe al Marii Britanii din septembrie anul trecut, când a fost învestit guvernul lui Liz Truss. După ce aceasta a demisionat după doar 45 de zile de la preluarea mandatului, Cleverly a fost păstrat de noul premier Sunak în cabinetul său.