„Voi candida”: Un fost ofițer FSB, arestat pentru extremism în Rusia și condamnat în Olanda pentru doborârea zborului MH17, vrea să fie oponentul lui Putin la prezidențiale
Naționalistul rus pro-război Igor Ghirkin, aflat în arest preventiv în așteptarea procesului în care va fi judecat pentru incitare la extremism, a declarat duminică că dorește să candideze la președinție, dar crede că alegerile din martie vor fi o „farsă”, cu un câștigător deja clar, transmite Reuters.
Ghirkin, cunoscut și sub pseudonimul Igor Strelkov, a declarat în repetate rânduri că Rusia se va confrunta cu o revoluție și chiar cu un război civil dacă șefii militari ai președintelui Vladimir Putin nu vor lupta mai eficient în războiul din Ucraina.
El a fost condamnat anul trecut în contumacie de un tribunal olandez pentru crimă pentru rolul său în doborârea zborului MH17 deasupra Ucrainei în 2014, soldată cu 298 de pasageri și membri ai echipajului. Ghirkin a negat că a avut vreo implicare în acest caz.
„Voi candida”, spune fostul ofițer FSB
Fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), calitate în care a ajutat Rusia să anexeze Crimeea în 2014 și apoi să organizeze miliții pro-ruse în estul Ucrainei, Ghirkin a declarat înainte de arestarea sa că el și susținătorii săi vor intra în politică.
„Înțeleg foarte bine că, în situația actuală din Rusia, participarea la campania prezidențială este ca și cum te-ai așeza la o masă pentru a juca cu trișori”, a afirmat Ghirkin într-o scrisoare publicată de contul său de pe Telegram.
Ghirkin a spus că nu crede că i se va permite să participe la alegeri, dar speră că încercarea sa de a uni forțele patriotice va perturba planul Kremlinului de a organiza „un simulacru de alegeri” în care „singurul câștigător este cunoscut dinainte”.
„Aceasta este șansa noastră de a ne uni în fața amenințărilor externe și interne”, a afirmat Ghirkin în scrisoarea postată cu titlul „Voi candida”.
Putin nu are un competitor real
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că speră ca Putin să candideze la alegerile din martie pentru un nou mandat de președinte, o mișcare care l-ar menține la putere cel puțin până în 2030.
Politicienii din opoziție spun că Putin a construit un sistem dictatorial de când a venit la putere în 1999, care imită instituțiile democrației, împiedicând în același timp orice competiție politică adevărată sau disidență reală.
Susținătorii lui Putin îl laudă pentru că a adus ordine după haosul care a însoțit căderea Uniunii Sovietice în 1991.
Ei invocă sondajele care arată că el are sprijinul a aproximativ 80% din populația rusă.
Cine este Igor Ghirkin
Ghirkin, care a servit, de asemenea, în Cecenia și Republica Moldova, a fost arestat în iulie.
Ghirkin, un monarhist care a scris o disertație despre „rușii albi” care au luptat împotriva bolșevicilor „roșii” după revoluția din 1917, este unul dintre cei mai proeminenți naționaliști care au criticat modul în care Rusia a dus războiul, pe care îl prezintă ca parte a unei bătălii existențiale cu un Occident arogant.
El a calificat drept „pozitivă” prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991, dar a afirmat că elita rusă post-sovietică a fost coruptă și a lucrat pentru Occident pentru a slăbi Rusia.
Ghirkin a declarat în luna mai că, în ciuda criticilor sale la adresa eșecurilor lui Putin, „Putin este în prezent singura figură legitimă din Federația Rusă”.
El a afirmat în august că ar fi un președinte mai bun decât Putin, descriindu-l pe șeful Kremlinului ca fiind „prea amabil” și „prea încrezător” în șefii securității și ai armatei ruse.
Referințe:
- VIDEO Igor Ghirkin a creat „clubul patrioților supărați”. „Ne îndreptăm spre înfrângerea militară”
- VIDEO Ghirkin îl acuză pe Prigojin că pregătește o rebeliune în Rusia, după ce șeful mercenarilor a criticat din nou dur armata rusă
- VIDEO Fost comandant rus îl asociază pe Putin cu o mumie / „Dar unde este? S-a retras complet în timp de război”