Sari direct la conținut

FT: Un raport detaliat care anticipa raidul Hamas, respins de serviciile secrete israeliene. „Acesta este un scenariu imaginar"

HotNews.ro
Razboiul Israel-Hamas, Foto: JALAA MAREY / AFP / Profimedia
Razboiul Israel-Hamas, Foto: JALAA MAREY / AFP / Profimedia

Un raport detaliat trimis de soldaţi israelieni de rang inferior avertiza superiorii ierarhici cu privire la un atac mortal al Hamas, similar cu cel efectuat de gruparea palestiniană la 7 octombrie. Raportul, trimis unui ofiţer de rang înalt cu câteva săptămâni înainte de asalt, a fost ignorat, spun persoane familiarizate cu această chestiune, potrivit Financial Times.

Un ofiţer superior al serviciilor de informaţii militare israeliene a respins avertismentul detaliat care anticipa raidul Hamas din 7 octombrie, numindu-l un „scenariu imaginar”, au declarat două persoane familiarizate cu aceste discuţii, conform News.ro.

Santinelele de la graniţa Israelului cu Gaza, multe dintre ele soldaţi de sex feminin care urmăresc şi analizează un flux constant de imagini video şi alte date colectate în apropierea gardului electronic ce înconjoară enclava, au trimis un raport detaliat, cu câteva săptămâni înainte de atac, ofiţerului de informaţii de cel mai înalt rang din Comandamentul din sud, au declarat cele două persoane.

Raportul a fost trimis prin intermediul unui sistem de comunicaţii securizat şi conţinea avertismente specifice, inclusiv că Hamas se antrena pentru a arunca în aer posturi de frontieră în mai multe locaţii, pentru a intra pe teritoriul israelian şi pentru a prelua kibbutzuri, a declarat una dintre surse, care are cunoştinţă directă despre conţinutul avertismentului.

Eşecul Israelului de a preveni atacul, care, potrivit guvernului, a ucis peste 1.200 de persoane, este considerat acum ca fiind cea mai mare greşeală a serviciilor de informaţii de când Egiptul şi Siria au lansat un atac surpriză în 1973, în ziua de Yom Kippur, cea mai sfântă zi a iudaismului.

Soldaţii de rang inferior au avertizat, de asemenea, că analiza lor asupra mai multor videoclipuri a arătat că Hamas repeta luarea de ostatici şi au spus superiorilor că simt că un atac este iminent, a declarat sursa respectivă.

Soldaţii s-au decis să întocmească acest raport în momentul în care au observat un comandant militar de rang înalt al Hamas care supraveghea antrenamentul şi care a fost identificat de santinele în baza de date cu chipuri şi identităţi păstrate de Unitatea 8200, o parte a corpului de informaţii israelian.

„Acesta este un scenariu imaginar”

„Acesta este un scenariu imaginar”, a răspuns ofiţerul de informaţii de rang înalt după ce a primit raportul cadrelor inferioare, potrivit unei relatări despre comunicările care au avut loc împărtăşită Financial Times.

Nu a fost luată nicio măsură, a precizat persoana respectivă.

KAN, televiziunea publică israeliană, a relatat joi seara detalii similare despre un avertisment trimis de soldaţi de rang inferior superiorilor lor. KAN a adăugat că avertismentul includea posibilitatea ca un avion să fie doborât, iar Hamas să îşi ridice steagurile deasupra teritoriului israelian.

O a doua persoană familiarizată cu acest subiect a declarat că faptul că nu s-a luat în serios raportul a devenit o problemă de discuţie, care a ajuns la acţiuni disciplinare, în cadrul comunităţii de informaţii. Această persoană a primit o descriere similară a comunicaţiilor.

Ca răspuns la o interpelare din partea FT, Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că liderii militari şi soldaţii se concentrează acum „exclusiv şi strict” pe misiunea lor de a învinge Hamas. „După război, va fi efectuată o anchetă amănunţită pentru a clarifica toate detaliile”, a menţionat IDF.

Guvernul israelian era sigur că ține sub control Hamas

Cele două persoane familiarizate cu comunicările interne au declarat pentru FT că discuţiile din cadrul comunităţii de informaţii cu privire la faptul că nu s-a acţionat în urma raportului trimis au fost un ecou al dezbaterilor care au avut loc după eşecul serviciilor de informaţii ce a precedat războiul din 1973.

Ambele persoane au spus că avertismentele au fost respinse nu doar pentru că au venit de la soldaţi de rang inferior, ci şi pentru că s-au lovit de încrederea guvernului israelian că a ţinut Hamas sub control printr-o blocadă punitivă, prin bombardarea capacităţilor sale militare şi prin folosirea ajutorului şi a banilor ca mijloc de a linişti grupul militant palestinian.

Un atac de această natură din partea Hamas ar fi declanşat imediat un război cu statul israelian, pe care comunitatea israeliană de informaţii era convinsă că grupul militant căuta să îl evite.

Atacul Hamas din 7 octombrie a urmat în mare parte modelul prezis de raport, incluzând două kibbutzi-uri care au fost atacate şi utilizarea rachetelor pentru a distrage atenţia armatei israeliene de la intruziunea în curs. Mai multe femei soldat au fost ucise în atac şi un număr necunoscut de soldaţi au fost răpiţi din bazele lor.

Bombardamentele aeriene şi invazia ulterioară a Israelului asupra Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 15.000 de persoane, multe dintre ele femei şi copii, potrivit oficialilor palestinieni din domeniul sănătăţii, au redus la ruine o mare parte din enclava blocată şi au împins aproape întreaga populaţie de 2,3 milioane de locuitori în sud, provocând o criză umanitară gravă.

Un acord provizoriu mediat de Qatar ce ar urma să ducă la eliberarea a 50 de ostatici civili – femei şi copii deţinuţi în Gaza – în schimbul a 150 de femei şi copii palestinieni deţinuţi în închisorile israeliene a intrat în vigoare vineri la ora locală 7:00, alături de o încetare a focului de patru zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro