Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria: Patru persoane au murit
HotNews.ro
Corpurile a patru persoane au fost găsite după prăbuşirea unui avion de dimensiuni mici în vestul Austriei, a anunţat sâmbătă poliţia austriacă, potrivit AFP, relatează Agerpres.
Avionul s-a prăbuşit sâmbătă în jurul prânzului în apropiere de Gruenau im Almtal, în landul Austria Superioară.
După localizarea epavei avionului a fost lansată o amplă operaţiune de căutare, într-o zonă muntoasă acoperită de zăpadă.
Cele patru victime nu au putut fi deocamdată identificate.
Potrivit website-ului Aviation Safety Network, avionul ar fi un monomotor Rockwell Commander 112B, care decolase de pe aeroportul Pribram (Republica Cehă) şi se îndrepta spre oraşul croat Medulin.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro