Sari direct la conținut

Gruparea Hamas este pregătită de o prelungire a armistiţiului cu „două până la patru zile” – sursă AFP

HotNews.ro
ostatici eliberati de Hamas, Foto: Menahem KAHANA / AFP / Profimedia
ostatici eliberati de Hamas, Foto: Menahem KAHANA / AFP / Profimedia

Hamas a „informat mediatorii” din Qatar și Egipt că grupurile armate care țin ostatici israelieni „au convenit să prelungească actualul armistițiu cu două până la patru zile”, declară o sursă apropiată mișcării islamiste pentru AFP.

Aceste mișcări palestiniene „cred că este posibil să asigure eliberarea a 20 până la 40 de prizonieri israelieni suplimentari”, pe lângă cei 50 care ar trebui să fie eliberați în schimbul a 150 de prizonieri palestinieni în cele patru zile de armistițiu care se încheie luni seară.

Pe de altă parte, ministrul egipteam de Externe Sameh Shoukry a fost sunat de către secretarul de Stat american Antony Blinken, pentru a discuta despre obstacole care ameninţă actualul armistiţiu între Israel şi Hamas şi despre mijloace prin care să se ajungă la un armistiţiu global, anunţă Ministerul egiptean de Externe, scrie News.ro.

Egipteanul a subliniat în cursul acestei convorbiri asupra necesităţii folosirii acestui armistiţiu în vederea implemenării rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, publicată la 15 noiembrie, care îndeamnă la pauze umanitare care să permită intrarea ajutorului umaniatr în Fâşia Gaza, anunţă într-un comunicat ministerul egiptean.

Reamintim că Israelul și Hamas au convenit miercuri asupra unei încetări a focului în Gaza pentru cel puțin patru zile, pentru a permite accesul ajutoarelor și pentru a elibera cel puțin 50 de ostatici capturați de militanți în schimbul a cel puțin 150 de palestinieni încarcerați în Israel.

Încetarea temporară a focului a intrat în vigoare vineri dimineață la ora locală 07:00 (05:00 GMT).

Președintele american Joe Biden a declarat, duminică, că obiectivul administrației sale este de a prelungi armistițiul între Fâșia Gaza și Israel, pentru a continua eliberarea în siguranță a ostaticilor și pentru a obține ajutor critic pentru civilii din enclavă.

În timpul declarațiilor de la Casa Albă, Biden a spus că el și premierul israelian Benjamin Netanyahu vor rămâne „angajați personal să vadă că acest acord este pe deplin implementat și să lucreze pentru a prelungi acordul. De câteva săptămâni susțin o pauză în luptă în două scopuri: pentru a spori asistența pentru civilii din Gaza care au nevoie de ajutor și pentru a facilita eliberarea ostaticilor”.

Biden a spus că acordul încheiat între Israel și Hamas a fost „structurat astfel încât să poată fi extins pentru a continua să construiască pe aceste rezultate”.

„Acesta este scopul nostru: să menținem această pauză dincolo de ziua de mâine”, a spus Biden.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro