Hong Kong oferă recompense mari pentru cei care ajută la prinderea a cinci disidenți
O activistă din Hong Kong refugiată în Statele Unite în 2020 a denunţat vineri drept tentativă de intimidare anunţarea de către autorităţile acestui teritoriu chinez a oferirii de recompense pentru capturarea ei şi a altor patru disidenţi, transmite AFP.
Autorităţile din Hong Kong „au folosit în mod intenţionat un mijloc extrem de public de a oferi recompense pentru arestarea activiştilor din străinătate”, a declarat Frances Hui pentru think tank-ul Hudson Institute din Washington.
„Au vrut să creeze un efect de descurajare asupra (disidenţilor) şi să ne izoleze”, a adăugat ea.
Recompense mari pentru cei care ajută la prinderea a cinci disidenți
Poliţia din Hong Kong a anunţat joi recompense în valoare de un milion de dolari Hong Kong (aproximativ 117.377 de euro) pentru orice informaţie care să ducă la capturarea a cinci activişti care locuiesc în străinătate şi pe care îi acuză de crime împotriva securităţii naţionale.
Marea Britanie a calificat acest demers drept „o ameninţare la adresa democraţiei noastre şi a drepturilor fundamentale ale omului”, în timp ce Washingtonul a condamnat „o nerespectare flagrantă” a normelor internaţionale, subliniind că „autorităţile din Hong Kong nu au nicio competenţă în interiorul graniţelor Statelor Unite”.
Frances Hui a spus vineri că este în doliu după moartea bunicii sale, iar la durerea acestei pierderi s-a adăugat faptul că nu a putut participa la înmormântare.
„Este unul din lucrurile pe care mulţi dintre noi, în exil, trebuie să le acceptăm şi cu care trebuie să ne confruntăm; adică faptul că nu putem petrece timp împreună şi să fim acolo pentru oamenii care contează în viaţa noastră”, a declarat activista cu o voce tremurândă.
China critică țările care condamnă recompensele
Cu toate acestea, ea s-a angajat să îşi continue campania pentru sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali din Hong Kong şi Beijing.
„Fac apel la comunitatea internaţională, şi în special la Statele Unite, Regatul Unit şi Australia, unde locuiesc persoanele care fac obiectul recompenselor, să lupte împotriva represiunii transnaţionale, a ingerinţei şi a încălcărilor internaţionale ale drepturilor omului venite din partea Partidului Comunist Chinez”, a declarat Frances Hui.
Cei cinci activişti pro-democraţie locuiesc în străinătate de când Beijingul a impus în Hong Kong o lege privind securitatea naţională în 2020, care a reprimat disidenţii în urma protestelor masive pro-democraţie din 2019.
China a criticat vineri SUA şi Regatul Unit, după ce acestea au condamnat anunţul oferirii unor recompense pentru prinderea disidenţilor.
„Încurajând aceşti indivizi care se opun Chinei şi care doresc să semene dezordine în Hong Kong, Statele Unite şi Regatul Unit îşi dezvăluie relele intenţii de a semăna haos în Hong Kong”, a reacţionat, în timpul unui briefing de presă, Mao Ning, purtătorul de cuvânt al Ministerul chinez al Afacerilor Externe.