Sari direct la conținut

„Drogul jihadiștilor”, captură de aproape o jumătate de tonă în Germania

HotNews.ro
Droguri, Foto: freepik.com
Droguri, Foto: freepik.com

Anchetatorii germani au confiscat 460 de kilograme de Captagon, cea mai mare cantitate de acest tip de drog introdusă în țară, până în prezent. E vorba de 3,2 milioane de tablete, cu o valoare de piață de aproximativ 60 de milioane euro. Cunoscut și ca „drogul jihadiștilor”, acesta este produs în principal în fabrici ilegale din Siria și Liban”, scrie Tagesschau.de.

Acțiunea a început în urmă cu ceva timp. În luna octombrie, anchetatorii de la Biroul de Investigații Vamale din Essen au confiscat 300 de kilograme de Captagon într-un complex de garaje de pe autostradă, lângă Aachen.

La scurt timp, în zona Aachen au fost arestați patru suspecți – sirieni cu vârste cuprinse între 33 și 45 de ani, inclusiv un bărbat care a fost înregistrat ultima dată la Viena. Toți patru se află, de atunci, în arest în Renania de Nord-Westfalia.

Împreună cu descoperirile din ultimele luni de pe aeroporturile Köln/Bonn și Leipzig/Halle, pentru care se spune că sunt responsabili și cei patru suspecți, captura totală însumează 460 de kilograme de Captagon, adică 3,2 milioane de tablete cu o valoare de piață de aproximativ 60 de milioane de euro.

Ce ascunzători foloseau contrabandiștii

La Aachen, contrabandiştii ascunseseră majoritatea mărfii în 16 tone de nisip, care erau stivuite în saci pe paleţi. „Erau saci normali de nisip, de la magazin, cu etichete originale”, a precizat unul dintre investigatori, pentru publicația citată.

„Făptașii au împachetat săculeții cu Captagon în acești saci de nisip și apoi i-au încorporat într-un mic strat exterior de nisip. Așa că atunci când priveai sacii din exterior, și chiar dacă îi pipăiai, nu puteai detecta nicio tabletă.”

Descoperirea din 5 octombrie a fost precedată de peste un an de investigații. În toamna anului trecut, vama a descoperit inițial zece kilograme de tablete de Captagon într-un transport deghizat, în centrul de colete de pe aeroportul Köln/Bonn, în interiorul a șapte pachete cu cilindri de frână, având destinația Bahrain.

Drogurile au fost descoperite în timpul unui control la un aparat cu raze X. Au urmat alte trei capturi de marfă, la aeroportul Leipzig/Halle. Aceasta era ascunsă într-un filtru de aer, într-o încărcătură de lumânări parfumate și un cuptor pentru pizza, fiecare având un destinatar în Arabia Saudită.

Contrabandă organizată

Anchetele Biroului de Investigații Vamale din Essen sunt în desfășurare, sub conducerea Procuraturii Aachen, Compartimentul de Criminalitate Organizată. E vorba despre suspiciunea de „contrabandă comercială organizată și trafic de narcotice în cantități mari”, potrivit parchetului din Aachen.

În prezent, acesta examinează posibile conexiuni cu alte dosare pentru trafic de Captagon, care implică suspecți sirieni. Trei bărbați au fost condamnați în Essen anul trecut, ca parte a unei rețele internaționale de contrabandă.

Un loc de producție pentru tablete Captagon a fost depistat în orașul Regensburg, în luna iulie. Anchetatorii au găsit 300 de kilograme de tablete și materii prime pentru posibila producție a trei tone de Captagon. Procuratura din Ellwangen investighează acest caz, în care doi sirieni au fost arestați.

În urmă cu doi ani, 60 de kilograme de tablete Captagon au fost găsite la un bărbat din Siria, la Berlin. Tabletele au fost aduse la Berlin din Liban, fiind destinate transportului ulterior în Belgia.

Purtătorul de cuvânt al parchetului din Aachen, Katja Schlenkermann-Pitts, a subliniat într-un interviu acordat presei germane că stimulentul sintetic de tip amfetamină, Captagon, a jucat până acum doar un rol minor în infracțiunile legate de droguri din Republica Federală.

Însă privind cazurile din Ellwangen, Essen și Köln/Bonn sau, de asemenea, din Aachen și Leipzig, „precum și valoarea de piață a tuturor tabletelor, acest lucru sugerează că traficanții ar putea fi un grup organizat, activ și peste granițe”, a spus purtătoarea de cuvânt.

Doping fără granițe

În anii 1980, dopingul cu Captagon ar fi fost practicat de o serie de fotbaliști profesioniști și mai târziu de luptători din Orientul Mijlociu. Pe lista de interdicții ale Agenției Mondiale Anti-doping (WADA) substanța e numită Fenetyllin. Are un efect similar amfetaminei si e vizată de legea antidrog. În Germania, ea nu se mai comercializează din 2003.

Drogul a ajuns de notorietate mondială la începutul lunii octombrie, după ce presa israeliană a scris că unii teroriști Hamas aveau la ei tablete de Captagon, în timpul atacurilor din 7 octombrie.

Anchetatorii suspectează că acesta provine în principal de la fabrici ilegale din Siria și Liban, o parte din marfă fiind destinată lumii arabe.

În unele cazuri, tabletele de Captagon sunt introduse ilegal în Europa, pe uscat sau pe mare, apoi reambalate în containere cu așa-numitele mărfuri de camuflaj și apoi trimise în regiunea arabă cu vaporul sau avionul.

Potrivit jurnaliștilor germani de investigații, valoarea totală a capturilor de Captagon din Germania, în ultimii trei ani, s-ar ridica la jumătate de miliard de euro. Se estimează însă că doar aproximativ zece la sută din contrabandă poate fi interceptată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro