Sari direct la conținut

Coreea de Sud: Rolul presei şi al poliţiei, pus sub semnul întrebării după moartea actorului din filmul „Parasite”

HotNews.ro
Funeraliile actorului sud-coreean Lee Sun-kyun, Foto: STR / AFP / Profimedia
Funeraliile actorului sud-coreean Lee Sun-kyun, Foto: STR / AFP / Profimedia

Moartea actorului Lee Sun-kyun, celebru pentru rolul său din filmul „Parasite”, a stârnit un val de critici în Coreea de Sud la adresa presei şi a poliţiei, acuzate că au alimentat un climat otrăvit în jurul luptei împotriva drogurilor, relatează News.ro citând AFP.

Corpul fără viaţă al actorului în vârstă de 48 de ani a fost găsit miercuri în maşina sa din Seul, împreună cu un bilet care semăna cu un testament, potrivit agenţiei de presă Yonhap.

El făcea obiectul unei anchete deschise în octombrie de autorităţi, pentru presupusul consum de canabis şi alte droguri psihotrope.

Într-o ţară foarte strictă cu aceste chestiuni, scandalul i-a pătat imaginea, privându-l de contracte de publicitate şi de apariţii la televiziune şi în cinematografe, ceea ce a dus la un prejudiciu estimat la zece miliarde de woni (7 milioane de euro) de presa sud-coreeană.

Experţii au deplâns între timp lipsa prezumţiei de nevinovăţie, care a creat o atmosferă nesănătoasă prin acoperirea senzaţionalistă a cazului alimentat de difuzarea unor elemente ale anchetei.

„E o crimă socială”

Poliţia este suspectată că se află în spatele scurgerii de materiale confidenţiale, cum ar fi extrase audio ale unor convorbiri telefonice private.

În plus faţă de presiunea mediatică, Lee Sun-kyun a trebuit să se supună interogatoriilor poliţiei: ultimul dintre acestea, cu câteva zile înainte de moartea sa, a durat 19 ore.

„În Coreea de Sud, la un nivel mult mai ridicat decât în orice ţară europeană care tolerează mai bine consumul de medicamente psihotrope, a fi suspectat într-un caz de droguri echivalează cu o pedeapsă de sine stătătoare, cu ostracizarea publică”, a explicat pentru AFP Vladimir Tikhonov, profesor de studii coreene la Universitatea din Oslo.

Este o „crimă socială”, a răbufnit Yu Hyun-jae, profesor de comunicare la Universitatea Sogang din Seul, care a subliniat responsabilitatea comună a mass-media, a poliţiei şi a publicului în „imensa umilinţă” pe care actorul a trebuit să o suporte.

Şeful poliţiei din Incheon, Kim Hui-jung, şi-a apărat joi echipele, care au desfăşurat ancheta „în conformitate cu procedurile legale”, fără să scurgă nicio informaţie către presă.

Fani îndureraţi

Vestea morţii subite a actorului-vedetă a provocat o mare emoţie. La o ceremonie privată într-un spital din Seul au participat vineri soţia sa, actriţa Jeon Hye-jin, şi cei doi băieţi ai lor, precum şi alte nume din cinematografia coreeană.

Regizorul filmului „Parasite”, Bong Joon-ho, a vizitat joi casa funerară, unde fanii îndureraţi au lăsat mesaje de condoleanţe.

În ele se putea citi: „Operele pe care le-ai creat cu efortul şi sinceritatea ta au salvat atât de mulţi oameni”, „Ne pare rău că nu am putut face nimic pentru tine când treceai printr-o perioadă dificilă”.

Mai multe evenimente de divertisment în Coreea de Sud au fost anulate pentru a respecta memoria actorului.

Scandalurile din Gangnam

Coreea de Sud a adoptat o politică de „toleranţă zero”, actualul preşedinte Yoon Suk Yeol declarând un „război împotriva drogurilor” atunci când a venit la putere.

Diferitele scandaluri legate de droguri şi de personalităţi din lumea divertismentului arată spre cartierul la modă Gangnam, unde sunt cluburi de noapte şi clinici de chirurgie estetică.

Lee Sun-kyun a fost suspectat că a luat substanţe ilegale dintr-un bar somptuos din acest cartier al capitalei Seul. El a negat că a consumat cu bună ştiinţă aceste produse şi a susţinut că a fost „păcălit” de o femeie, împotriva căreia a depus plângere pentru şantaj şi extorcare de bani, potrivit Yonhap.

Actorul trecuse recent două teste antidrog, toate negative, a precizat agenţia de presă sud-coreeană.

Poliţia a anunţat vineri că a deferit procuraturii un chirurg plastician care profesa în Gangnam, pentru că i-ar fi furnizat droguri ilegale femeii de la barul implicat în acest caz.

Ketamina, unul dintre drogurile care ar fi fost folosite de Lee, a fost de asemenea implicată în scandalul discotecii Burning Sun din Gangnam, condusă de o vedetă K-Pop care a fost condamnată la închisoare pentru că, printre altele, a oferit femei pentru sex unor potenţiali investitori.

Anul acesta, un bărbat a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru organizarea răpirii şi uciderii unei femei, pe fondul prăbuşirii pieţei criptomonedelor şi al ketaminelor – arma folosită de criminal fiind obţinută prin intermediul soţiei sale, asistentă la o clinică de chirurgie plastică.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro