Captură record a poliției germane: Bitcoini în valoare de peste două miliarde euro, obținuți de făptași prin piraterie online și spălare de bani
Autoritățile germane, susținute de FBI, au recuperat 50.000 Bitcoin, în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de dolari. Descrisă ca fiind cea mai mare captură de acest gen din Germania, criptomonedele au fost confiscate de la cetățeni germani și polonezi, acuzați de administrarea unor site-uri web de piraterie și spălare de bani, după cum relatează, marți, televiziunea ZDF.
„Până în prezent, aceasta este cea mai extinsă securizare de Bitcoini de către autoritățile de aplicare a legii din Republica Federală Germania”, a declarat poliția din Saxonia, într-un comunicat de presă. „Bitcoinii au fost confiscați după ce acuzatul le-a transferat voluntar în portofelele oficiale furnizate de Oficiul Federal al Poliției Criminale (BKA).”
Operațiunii BKA i s-au alăturat Parchetul General din Dresda, anchetatorii fiscali din Leipzig și o companie informatică specialistă în criminalistică, din München. Anchetatorii au colaborat și cu Biroul Federal de Investigații al SUA.
Oficialii au explicat că depozitul Bitcoin confiscat este reținut „provizoriu”, în timp ce ancheta continuă și că decizia finală, cu privire la ceea ce se va întâmpla cu acești Bitcoin, va fi luată ulterior.
Poliția din Saxonia a explicat că Bitcoinii au fost achiziționați ilicit, din vânzarea de materiale protejate prin drepturi de autor de pe site-uri web, adăugând că încă nu a fost stabilit modul în care presupușii criminali intenționau să-i folosească.
Istoria cazului
La zece ani după ce un portal de copii piratate a fost închis, unul dintre acuzați a dezvăluit profiturile investite în Bitcoin, iar acum instanța trebuie să decidă cine primește banii.
Pe 17 ianuarie 2024, în online a circulat un mesaj. „O balenă s-a trezit”, potrivit jurnalului industriei cripto, decrypt.co. O balenă, în limba fanilor criptomonedei, este deținătoarea unor cantități mari din moneda respectivă. Animalele sunt învăluite în mister, pentru că multe dorm de ani de zile.
Când se trezesc, faptul are adesea consecințe asupra prețului monedei de pe internet. Exact aceasta era temerea pe 17 ianuarie, când un exemplar destul de mare a mutat în jur de 50.000 de Bitcoin în alte conturi.
Acum a fost clarificată identitatea balenei: este vorba de organele de anchetă din landul Saxonia.
În prezent, acestea se află în posesia a 49.858 de Bitcoin. E un lucru obișnuit ca autoritățile să sechestreze numerar și alte obiecte de valoare în cadrul procedurilor penale, iar de câțiva ani, în sechestrări se află Bitcoin și alte criptomonede. Cu toate acestea, faptul că o autoritate are acces la o sumă atât de mare de bani este o noutate în Republica Federală: bitcoinii valorează în prezent peste două miliarde de euro.
Criptomonedele au fost predate Procuraturii Generale în cadrul unei investigații împotriva a doi suspecți în cazul „movie2k.to”. Până în 2013, utilizatorii de internet puteau să transmită în flux filme piratate, prin intermediul platformei. Operatorii au câștigat bani din reclamele afișate pe site.
Iar pentru că veniturile mari din tranzacții criminale, în conturi bancare legale, au trezit suspiciuni, operatorii au investit toate profiturile în moneda de internet Bitcoin, care era considerată încă anonimă, la acea vreme. Din punct de vedere financiar, a fost o decizie bună. Când platforma a fost închisă în 2013, bitcoinii valorau aproximativ cinci milioane de euro. Dar de atunci valoarea a crescut de patru sute de ori.
Cine ia banii?
Ceea ce fac autoritățile cu Bitcoinii este în prezent în curs de examinare, potrivit purtătorului de cuvânt responsabil, al parchetului din Dresda, Patrick Pintaske. În unele state federale – precum Bavaria – monedele confiscate trebuie vândute imediat, ca și cum ar fi mărfuri perisabile. Nu pare să fie cazul în Saxonia.
De asemenea, e încă neclar, la cine vor ajunge în cele din urmă Bitcoinii sau echivalentul lor. Dar se pare că nu-i așa de ușor, de clarificat cine are dreptul la bani. Deținătorii de drepturi, înșelați, din industria filmului, care mai întâi ar trebui să facă plângere și să demonstreze cum au fost vătămați? Ar putea acuzații să-și recupereze o parte din pradă, sau aceasta rămâne la Statul Liber Saxonia?
La aceste întrebări încă nu se poate răspunde. Patrick Pintaske spune că „în final, instanța va decide”. Inculpații fuseseră deja arestați și acuzați în 2019, în legătură cu operațiunea „movie2k.to”. Unul dintre ei ispășește deja pedeapsa cu închisoarea, dar nici până azi nu e clar cine va primi acei aproximativ 2.500 de Bitcoin, confiscați la momentul respectiv.
foto articol: ©Ivo De|Dreamstime.com