Activista de mediu Greta Thunberg, achitată în cazul protestului din Londra
Activista pentru clima Greta Thunberg a fost achitată vineri de o infracțiune de încălcare a ordinii publice din cauza unui protest în timpul unei conferințe privind petrolul și gazele de anul trecut, după ce un judecător dintr-un tribunal din Londra a decis că acuzațiile sunt nefondate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Greta Thunberg a fost achitată de Curtea de Magistraţi din Westminster pentru singurul cap de acuzare formulat împotriva ei conform Legii ordinii publice.
Thunberg este una dintre zecile de protestatari arestaţi în octombrie din faţa unui hotel de la Londra, unde se desfăşura Energy Intelligence Forum, eveniment la care participau lideri ai industriei de petrol şi gaze.
Ea şi alţi patru protestatari, cu vârste între 19 şi 59 de ani, au fost acuzaţi că nu au respectat ordinul poliţiei de a-şi muta protestul într-o zonă desemnată din apropierea conferinţei.
Însă judecătorul John Law a decis că această condiţie impusă protestatarilor este ilegală, deoarece poliţia ar fi putut impune restricţii mai reduse.
„Probele acuzării sunt insuficiente pentru ca orice instanţă rezonabilă să condamne în mod corespunzător şi îmi exercit discreţia de a-i achita pe toţi cei cinci inculpaţi”, a spus Law, în aplauzele şi uralele numeroşilor susţinători ai Gretei care au asistat la proces.
„Sunteţi cu toţii nevinovaţi de această acuzaţie”, a adăugat el, adresându-se inculpaţilor.