Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 999: Moscova avertizează cu „un răspuns corespunzător” dacă Ucraina folosește rachete americane pentru a lovi în interiorul Rusiei / Germania refuză să trimită rachete Taurus Kievului / Atacul rusesc din Odesa: 10 morți și 55 de răniți

Război în Ucraina, ziua 999: Moscova avertizează cu „un răspuns corespunzător” dacă Ucraina folosește rachete americane pentru a lovi în interiorul Rusiei / Germania refuză să trimită rachete Taurus Kievului / Atacul rusesc din Odesa: 10 morți și 55 de răniți
Război în Ucraina. Rusia atacă zilnic ținte din țara invadată de Vladimir Putin în februarie 2022. Foto: Andreas Stroh/Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Administrația Biden a autorizat Ucraina să folosească rachetele cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA pentru a lovi Rusia în adâncime, potrivit mai multor surse citate de presa internațională. Decizia a fost luată înainte de a venit la putere Donald Trump. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a menţionat informaţia în timpul discursului său de duminică seara, dar nu a confirmat-o direct. Reamintind importanţa „capacităţii cu rază lungă de acţiune” a armatei sale, el a precizat că „astăzi, multe surse mass-media relatează că am primit autorizaţia de a lua măsuri corespunzătoare”. „Dar loviturile nu se desfăşoară cu vorbe. Lucrurile de acest gen nu sunt anunţate”, a adăugat liderul de la Kiev. Moscova a continuat să atace Ucraina în timpul nopții. Și ministerul rus al Apărării a anunțat doborârea mai multor drone ucrainene.

Sinteza zilei:

Evenimentele de luni, ziua 999 a războiului din Ucraina, LIVE:

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a confirmat luni că SUA au autorizat Kievul să folosească rachete cu rază lungă pentru a lovi în interiorul teritoriului rus, scrie presa ucraineană.

„Administrația Biden a autorizat utilizarea armelor sale [rachete ATACMS] până la 300 de kilometri în interiorul teritoriului rus.

Deci o rază de 300 de kilometri. Nu este atât de mult, după distanță, nu este o distanță foarte lungă, nu pătrunde adânc în țară, dar aceasta este decizia administrației lui Biden. De ce au luat această decizie acum și nu înainte de alegeri? Nu știu.”

Numărul răniților după atacul rusesc cu rachete din Odesa a ajuns la 55. Numărul morților rămâne la 10.

Candidații la prezidențiale prezenți în studioul Digi24 la dezbaterea electorală au fost întrebați ce aleg între pace cu condiția dezmembrării Ucrainei sau pace rezonabilă, dacă sunt sunați de Donald Trump, în contextul pregătirilor tratativelor de pace în Ucraina.

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană consideră că Ucraina nu are resurse să recupereze întreg teritoriul pierdut şi susţine să trebuie găsite formule ca Ucraina să rămână un stat suveran, chiar cu cedare de teritoriu, în timp ce liderul AUR, George Simion le-a cerut contracandidaților să jure pe Biblie să nu implice România în niciun război.

Folosirea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru a ataca teritoriul Rusiei, cu sprijinul SUA și al aliaților, ar marca o escaladare radicală a conflictului, a anunțat luni Ministerul de Externe al Rusiei, relatează Reuters.

Ministerul a spus că o astfel de acțiune ar modifica fundamental natura războiului și ar declanșa „un răspuns corespunzător și se va face simțit” din partea Rusiei.

„Folosirea de către Kiev a rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru a ataca teritoriul nostru ar însemna participarea directă a Statelor Unite (…), precum și o schimbare radicală în esența și însăși natura conflictului”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru diplomația rusă, Maria Zaharova, potrivit AFP

Germania va furniza Ucrainei drone sofisticate, dar refuză în continuare să trimită rachete Taurus

Germania a spus luni că își menține decizia de a nu furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune, Taurus, a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului german, după ce Washingtonul și-a dat acordul ca armele fabricate în SUA să fie folosite pentru a lovi adâncul Rusiei, relatează Reuters și Politico. Totodată, Berlinul a anunțat că va livra Kievului drone sofisticate, care au capacitatea de a lovi teritoriul rus, fiind capabile să acţioneze pe o distanţă de „30, 40 km”.

Un al doilea stat NATO critică decizia SUA de a permite Ucrainei să atace Rusia cu arme cu rază lungă de acțiune.

Premierul slovac Robert Fico spune că decizia administrației americane are rolul de zădărnici sau să întârzie negocierile de pace.

„Aceasta este o escaladare fără precedent a tensiunilor, o decizie care zădărnicește speranțele de începere a oricăror negocieri de pace și de încetare a uciderii reciproce a slavilor din Ucraina”, a declarat Fico într-o declarație de presă.

Anterior, și Ungaria criticase unda verde.

Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme în Ucraina, pe care nu le-a desfășurat până acum, dacă armata ucraineană va lovi teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, a declarat luni preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov a declarat că Armata rusă creează noi brigăzi, scrie Ukrainska Pravda.

„Forțele ruse vor crește. Își măresc forțele. Ei creează noi brigăzi. Până la 1 iunie, au realizat jumătate din ceea ce și-au propus… Ei folosesc mulți mercenari din Africa și Asia. Acum, ei folosesc [trupe din] Coreea de Nord, așa că au probleme, dar nu cedează; ele cresc. Știm numărul exact. Este un număr semnificativ.”

Potrivit lui Umerov, Rusia are probleme cu mobilizarea, motiv pentru care folosește trupe din RPDC.

Ministrul a remarcat că Ucraina lucrează în prezent pentru a „crea forțe care să reziste, prioritatea fiind operațiunile de apărare și stabilizare”.

Preşedintele ucrainean a anunţat luni pe reţelele sociale că a vizitat trupele ucrainene care apără oraşul Pokrovsk, un nod logistic cheie pentru forţele ucrainene pe frontul de est, de care armata rusă se apropie tot mai mult, scrie News.ro.

„Pokrovsk. Am vizitat amplasamentul Brigăzii 25 aeropurtate Siceslav, care apără oraşul”, a scris Zelenski în mesajul postat pe X.

„Aceasta este o direcţie tensionată şi plină de provocări. Doar datorită forţei soldaţilor noştri, estul nu este complet ocupat de Rusia”, a adăugat el.

„Inamicul este înfruntat în fiecare zi. Le mulţumesc luptătorilor noştri pentru curajul lor neclintit”, transmite Zelenski.

Cele mai apropiate poziţii ruseşti se află la mai puţin de 10 kilometri de oraş.

Un stat NATO critică decizia SUA de a permite Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu arme ale alianței

Bilanțul răniților după atacul rusesc cu rachetă din Odesa a ajuns la 44, au declarat guvernatorul local Oleg Kiper și poliția națională. Printre răniți se numărau patru copii, în timp ce trei persoane erau în stare gravă, a spus Kiper pe mesajul Telegram.

Numărul morților a rămas deocamdată la 10.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat pe Telegram că o rachetă balistică rusă a lovit un cartier rezidențial și că un bloc de apartamente, o clădire universitară și o clădire administrativă au fost avariate.

Este „incredibil de periculoasă” permiterea Ucrainei de a lansa lovituri cu rază lungă împotriva Rusiei folosind arme statelor membre NATO, a declarat luni ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto, relatează Reuters.

Reacția Ungariei vine după ce Administrația președintelui american Joe Biden a ridicat restricțiile care împiedicau Ucraina să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei.

Bilanțul atacului rusesc cu rachete balistice asupra orașului Odesa a ajuns la 10 morți și 39 de răniți, potrivit autorităților ucrainene, transmite The Kyiv Independent.

Printre cei uciși se numără șapte polițiști, un medic și doi civili.

Printre răniți s-au numărat 14 ofițeri ai legii și patru copii de 7, 10 ani și doi copii de 11 ani.

Mark Rutte laudă România pentru „prietenia fermă” arătată Ucrainei

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a mulțumit României pentru contribuția sa la NATO și pentru prietenia arătată Ucrainei. „Romania a fost un prieten ferm al Ucrainei, oferind ajutorul necesar, inclusiv un sistem Patriot care oferă sprijin critic pentru apărarea aeriană”, a declarat Rutte.
„Am vorbit despre metode în care putem menține în siguranță spațiul aerian al României. Incursiuni repetate ale dronelor și rachetelor rusești în spațiul aerian al NATO sunt nesăbuite, periculoase și de neacceptat. NATO și-a întârit deja apărarea pe flancul estic. (…) Vă spun domnule prim-ministru, NATO ia securitate în Marea Neagră în serios. Suntem gata să protejăm și să apărăm orice aliat”, a completat Mark Rutte.

Şeful diplomaţiei italiene Antonio Tajani a reafirmat luni la Bruxelles poziţia Italiei asupra armelor furnizate Ucrainei, care, potrivit Romei, „pot fi utilizate doar în interiorul teritoriului ucrainean”, informează AFP și Agerpres.

„Poziţia noastră asupra utilizării de arme de către Ucraina nu s-a schimbat, ele pot fi utilizate doar în interiorul teritoriului ucrainean”, a declarat şeful diplomaţiei italiene în marginea unei reuniuni a miniştrilor de externe ai ţărilor din UE.

Această precizare intervine în condiţiile în care Washingtonul a autorizat Ucraina să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază de acţiune lungă furnizate de SUA, potrivit unor responsabili americani, o schimbare strategică majoră cu câteva săptămâni înainte de preluarea puterii de către Donald Trump.

Aceste rachete cu o rază de acţiune maximă de mai multe sute de kilometri i-ar permite Ucrainei să lovească situri logistice ale armatei ruse şi aerodromuri de unde decolează bombardiere.

Tajani s-a declarat de asemenea „favorabil unei conferinţe de pace în prezenţa ruşilor, chinezilor, indienilor şi brazilienilor”.

„Aş vrea ca Beijingul să poată juca un rol pozitiv în a face Moscova să înţeleagă că trebuie încetat acest război lipsit de sens”, a adăugat Tajani. „În mod cert, prezenţa de soldaţi nord-coreeni nu este un semnal bun”, a mai apreciat el.

Trupele ruse au lansat un atac cu rachete asupra Odesei luni după-amiaza, potrivit Meduza. Infrastructura civilă, inclusiv clădirile rezidențiale, a fost avariată în oraș, a declarat șeful administrației militare a regiunii Odesa, Oleh Kiper.

Mass-media locale a publicat imagini cu cadavre pe stradă.

Cel puțin 8 persoane au murit și alte 18 au fost rănite în portul Ucrainei de la Marea Neagră, a declarat guvernatorul local Oleh Kiper, informează Reuters.

Printre victime se numără un copil, în timp ce patru persoane sunt în stare gravă, a spus Kiper pe Telegram.

Furia în Rusia după decizia SUA de a permite Ucrainei să lovească ținte din interiorul țării invadatoare

Statele Unite au luat o decizie importantă în ceea ce privește sprijinul militar acordat Ucrainei, a declarat luni ministrul german de externe Annalena Baerbock, subliniind în același timp că nu este vorba despre o schimbare de strategie din partea Occidentului, potrivit Reuters.

Administrația președintelui Joe Biden a permis Ucrainei să folosească arme fabricate în SUA pentru a lovi adânc în Rusia, au declarat duminică doi oficiali americani și o sursă familiarizată cu această decizie, citate de Reuters.

„Decizia părții americane, și aș dori să subliniez că aceasta nu este o regândire, ci o intensificare a ceea ce a fost deja oferit de alți parteneri, este atât de importantă în acest moment”, a declarat Baerbock la Bruxelles înainte de o reuniune a miniștrilor de externe ai UE.

Șeful diplomației germane a lansat, de asemenea, un avertisment susținătorilor președintelui rus Vladimir Putin și a declarat că Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni împotriva Iranului, precum și că analizează problema sprijinului acordat de China pentru drone.

„Joe Biden a luat una dintre cele mai provocatoare decizii” și hotărârea „conduce inevitabil la o escaladare gravă”, sunt câteva dintre reacțiile apărute în Rusia după ce presa străină a relatat că SUA au permis Ucrainei să lovească în adâncime Rusia cu arme americane, potrivit BBC.

Nu este clar dacă Ucraina are suficiente rachete pentru a se apăra dacă i se permite să le folosească pentru a lovi în interiorul Rusiei, a declarat luni ministrul de externe al Lituaniei, transmite Reuters.

„Nu deschid șampania încă, pentru că nu cunoaștem cifrele reale ale numărului de rachete de care dispune Ucraina”, a declarat Gabrielius Landsbergis înaintea unei reuniuni cu alți miniștri de externe ai UE la Bruxelles.

„Așadar, întrebarea este dacă sunt furnizate suficiente rachete care să facă diferența pe câmpul de luptă”.

Franța, care a furnizat rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei, a semnalat luni că permiterea Kievului să lovească ținte militare din interiorul Rusiei rămâne o opțiune pe masă, informează Reuters.

„Am spus deschis că aceasta este o opțiune pe care am lua-o în considerare dacă ar fi vorba de a permite lovirea unei ținte de unde Rusia agresează în prezent teritoriul ucrainean. Așadar, nimic nou din partea cealaltă”, a declarat ministru francez de externe Jean-Noel Barrot jurnaliștilor înaintea unei reuniuni a miniștrilor UE la Bruxelles.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan propune înghețarea conflictului în actualul stadiu și amânarea cu zece ani a discuțiilor privind aderarea Ucrainei la NATO, într-un plan pe care îl va prezenta luni, 18 noiembrie, la reuniunea G20 de la Rio de Janeiro, au declarat surse pentru Bloomberg, citate de Meduza.

Donald Trump a refuzat să comenteze decizia lui Joe Biden

Echipa viitorului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a reamintit o declarație făcută de acesta în timpul campaniei electorale atunci când i s-a cerut să comenteze decizia administrației Joe Biden de a permite Ucrainei să folosească armele furnizate de SUA pentru a lovi pe teritoriul Rusiei, potrivit CNN.

Atacul pe scară largă al Rusiei cu rachete și drone asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică a încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova, a declarat ministrul moldovean de externe pe X, conform The Kyiv Independent.

Cel mai recent atac aerian pe scară largă al Rusiei s-a soldat cu cel puțin șapte civili morți și aproximativ 20 de răniți în mai multe regiuni, vizând instalații de generare și transport de energie electrică din întreaga Ucraină, au declarat autoritățile.

„Condamnăm cu fermitate încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către rachetele și dronele Rusiei care țintesc astăzi infrastructura critică a Ucrainei”, a declarat viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Popșoi.

Doi copii se numără printre cele 11 persoane ucise de o rachetă rusească care a lovit în urmă cu o zi un bloc de locuinţe din oraşul Sumî din nord-estul Ucrainei, au declarat oficialii ucraineni, în timp ce o altă lovitură de rachetă a lăsat centrul administrativ al regiunii fără curent electric, relatează Reuters.

Bilanţul în urma atacului care a avut loc duminică a crescut şi a ajuns la 11 morţi şi 68 de răniţi, potrivit primarului oraşului, scrie News.ro. Printre cei decedaţi se află un băieţel de 9 ani şi o fată de 14 ani, iar dintre răniţi, zece sunt copii, relatează luni Ukrainskaia Pravda.

Racheta rusă a lovit clădirea cu nouă etaje din oraş duminică seara. „Duminică seara, pentru oraşul Sumî a fost iadul, o tragedie pe care Rusia a adus-o pe pământul nostru”, a declarat Volodimir Artiuh, şeful administraţiei militare din Sumî, într-o postare pe canalul Telegram al administraţiei.

Atacul de la Sumî a urmat unei dimineţi în care Rusia a atacat reţeaua electrică a Ucrainei în ceea ce Kievul a declarat a fi un atac „masiv” cu 120 de rachete şi 90 de drone care au ucis cel puţin şapte persoane.

Sistemele de apărare aeriană ale Rusiei au distrus 59 de drone ucrainene peste noapte, inclusiv două care se îndreptau spre Moscova, a declarat luni Ministerul rus al Apărării.

Patruzeci și cinci de drone au fost distruse deasupra regiunii Briansk, care se învecinează cu Ucraina, a declarat ministerul pe Telegram.

În plus față de cele două doborâte deasupra regiunii Moscova, dronele au fost distruse și deasupra regiunilor Kursk, Belgorod și Tula, a precizat ministerul.

„Potrivit informațiilor preliminare, nu există pagube sau victime la locul căderii resturilor”, a scris pe Telegram primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Alexander Bogomaz, guvernatorul regiunii Briansk, a declarat pe Telegram că toate dronele lansate de Ucraina care vizau regiunea au fost distruse.

Zeci de drone ucrainene au atacat Rusia

Forțele aeriene ale Ucrainei au declarat luni că au doborât opt din cele 11 drone rusești în timpul unui atac nocturn, informează Reuters.

Armata ucraineană a pierdut alte trei drone de pe radarele sale, potrivit declarației de pe aplicația de mesagerie Telegram.

Rusia a folosit, de asemenea, două rachete balistice Iskander-M și o rachetă ghidată Kh-59 pentru a ataca țara, au declarat forțele aeriene.

Prima țintă vizată de rachetele ATACMS pe care Kievul este acum autorizat să le folosească pentru atacuri pe teritoriul Rusiei

Ce se află în spatele deciziei de a permite Ucrainei să lovească Rusia cu arme cu rază lungă de acțiune. Mesaj printre rânduri pentru aliatul Moscovei

Deputata rusă Maria Butina a declarat luni că administrația președintelui Joe Biden riscă al Treilea Război Mondial dacă a permis Ucrainei să folosească arme fabricate în SUA pentru a lovi adânc în Rusia, informează Reuters.

Sinteza celor mai recente evenimente:

––––

Informațiile de duminică privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro